Tragedia de la Piatra Neamț: Tătaru zice că suntem toți vinovați, Arsene (PSD) cere politicienilor să nu se cațere pe cadavre

Tragedia de la Piatra Neamț: Tătaru zice că suntem toți vinovați, Arsene (PSD) cere politicienilor să nu se cațere pe cadavre
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, întrebat sâmbătă seara la Leţcani, dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, că „pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”.

Chestionat dacă spitalul avea autorizaţie ISU, Tătaru a spus că nu este vorba dacă avea sau nu autorizaţie şi a explicat că rămâne de văzut dacă a fost evaluat spaţiul şi dotarea în momentul în care a fost luată decizia să treacă funcţionarea unor secţii de la etajul 3 la etajul 2.

ADVERTISING

„Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a afirmat Nelu Tătaru, citat de News.ro.

Întrebat ce va face ca să nu mai fim într-o astfel de situaţie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Începând nu neapărat de mâine, începând, dacă îmi puteţi permite, de ieri ca să zicem aşa. Tot ce înseamnă reevaluarea managementului, tot ce înseamnă reevaluare capacitate de tratament a unităţilor sanitare, tot ce înseamnă coordonare de către minister a situaţie”.

ADVERTISING

El a adăugat că nu ştie dacă soluţia este de a da afară managerii de spitale.

Ministrul a mai spus, întrebat dacă exista autorizaţie ISU, în secţia ATI unde a avut loc incendiul că rămâne de văzut cum a fost făcută evaluarea, atunci când s-a trecut cu funcţionarea de la etajul 3 la etajul 2.

„Este o evaluare în acest moment pe care o face atât ISU, cât şi Parchetul General. Nu este vorba dacă au autorizaţie sau nu. Aceasta o decide ISU. Având în vedere că avea o structură mai veche din Terapia de la 2 la 3, rămâne ca evaluarea care s-a făcut atunci când s-a făcut de la 2 la 3 şi astăzi când s-a decis trecerea de la etajul 3 la etajul 2, dacă a fost evaluat atât spaţiul, cât şi dotarea”.

ADVERTISING

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț: Nu este momentul să vă cățărați pe cadavre

Și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a transmis un mesaj public prin care le cere politicienilor să nu folosească evenimentul tragic de la Secția ATI. Nu este momentul să vă cățărați pe cadavre, a spus Arsene care a adăugat că toți cei vinovați vor fi trași la răspundere.

„Fac un apel către întreaga clasă politică să nu folosească acest eveniment tragic în interes politic sau electoral. O tragedie națională nu trebuie să fie manipulată pentru interesele politice efemere ale unora sau altora. Nu este momentul să vă cățărați pe cadavre! Ne plângem morții, oameni care au sfârșit sub privirile celor care făceau tot ce le stătea în putere ca să îi salveze! Nu folosiți această tragedie în scop electoral. Organele abilitate au pornit o anchetă pentru a afla care sunt cauzele și cine sunt vinovații acestei tragedii. Sunt primul care susțin că toți cei care vor fi găsiți vinovați pentru această nenorocire vor trebui să plătească!”, a spus, pe Facebook, Ionel Arsene, citat de Mediafax.

10 persoane au murit și alte șapte sunt în stare critică, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă seara la Secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț. Printre cei aflați în stare critică se află și un medic care a încercat să îi salveze pe pacienții bolnavi de Covid imobilizați la ATI.

Cele mai importante informații și ultimele evenimente legate de tragedia de la Spitalul din Piatra Neamț


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇