Eforturile de politică externă ale președintelui american Donald Trump sunt din nou sub lumina reflectoarelor, în condițiile în care două dintre acordurile pe care și le-a atribuit – între Rwanda și Republica Democratică Congo, respectiv între Thailanda și Cambodgia – se clatină la scurt timp după semnare.
The Guardian analizează, într-un articol semnat de Peter Beaumont, modul în care „face pace” președintele american.
Acorduri care se destramă la câteva ore după semnare
Trump și-a revendicat, în ultimele luni, o serie de succese diplomatice discutabile, de la „acordul” Rwanda–RD Congo până la medierea în conflictul de frontieră dintre Thailanda și Cambodgia și presupusa „încetare a focului” în Gaza. Însă evenimentele de luni au pus sub semnul întrebării aceste realizări chiar în timp ce administrația americană continua să preseze Ucraina să cedeze teritoriu Rusiei, agresorul internațional, în schimbul unei păci forțate.
Luptele au reizbucnit la începutul acestei săptămâni între forțele thailandeze și cambodgiene, în cel mai grav episod de la încetarea focului din vară. Iar în Africa, proaspătul acord semnat la Washington între Rwanda și Congo întâmpină deja probleme. Președintele congolez Félix Tshisekedi a afirmat în fața parlamentarilor că Rwanda încalcă angajamentele asumate sub medierea americană. Între timp, situația din Gaza rămâne la fel de critică, cu atacuri aproape zilnice asupra populației palestiniene.
Analiza subliniază că, în ciuda ambițiilor lui Trump – care a mers până la a redenumi Institutul American pentru Pace după numele său – eforturile sale nu se apropie nici măcar de ceea ce experții consideră a fi „pace negativă”, adică o încetare temporară a violențelor, fragilă și predispusă la recidivă.
Înțelegerile vs. construirea păcii: două logici complet diferite
Conceptul este explicat prin teoriile lui Johan Galtung, fondatorul studiilor despre pace și conflict, care distinge între:
- pace negativă – absența violenței, dar cu tensiuni nerezolvate;
- pace pozitivă – un proces complex care abordează cauzele profunde ale conflictului și inegalitățile din societate.
Potrivit experților citați de The Guardian, ceea ce practică Trump nu este nici măcar pace negativă, ci pur și simplu o „înțelegere” (dealmaking): tranzacții punctuale, spectaculoase, care produc imagini utile politic, fără a rezolva problemele reale.
Arthur Boutellis, într-un eseu pentru International Peace Institute, explică diferența:
„Există o diferență fundamentală între a încheia înțelegeri și a construi pacea. În afaceri, dealmaking-ul este tranzacțional, de tip sumă zero și contractual: o parte transferă proprietatea către cealaltă în schimbul unei plăți. Procesul de pace, în schimb, urmărește să abordeze interesele și nevoile fundamentale ale părților, în căutarea unor rezultate durabile, de tip ‘win-win’ (câștiguri de ambele părți - n.red.). Scopul este să construiești încredere, să transformi relațiile și să corectezi nedreptățile structurale și istorice.”
Spectacolul primează în fața procesului
Analiza notează că, pentru Trump, importanța simbolurilor depășește substanța: strângerile de mână televizate și semnarea rapidă a unor documente sunt tratate ca obiective în sine. Inclusiv istoricul său din afaceri – unde „a câștiga” e totul – se reflectă în modul în care abordează conflictele internaționale.
Problema, avertizează The Guardian, este că această lipsă de seriozitate devine transparentă pentru toate părțile implicate. Negocierile se transformă astfel în exerciții de rea-credință, în care fiecare încearcă să dea vina pe ceilalți pentru eșecuri, iar mediatorul – Trump însuși – ajunge adesea să fie perceput drept actorul cel mai puțin de încredere.
G.P.