Harababura incredibilă cu chiriile de la Primăria Capitalei: Două instituții se bat pe aceiași bani, orașul pierde la dublu

Harababura incredibilă cu chiriile de la Primăria Capitalei: Două instituții se bat pe aceiași bani, orașul pierde la dublu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De 2 ani deja, Administrația Fondului Imobiliar (AFI) și Compania Municipală Imobiliară SA emit facturi pentru aceleași chirii provenite din spațiile Primăriei Capitalei. Rezultatul: dublă facturare, taxe la stat calculate la dublu și un prejudiciu confirmat de ambele instituții. Niciuna nu știe cât pierde bugetul orașului, iar Primăria nu intervine.

Singurul care pierde este bucureșteanul, în folosul căruia ar trebui să lucreze banii din chirii.

2 instituții și 2 facturi pentru aceeași chirie

În mod normal, o primărie interesată de veniturile sale și de proiecte pentru cetățeni ar stoarce fiecare leu din spațiile pe care le deține. În București, însă, administrația nu reușește, de 2 ani, nici măcar să stabilească cine are dreptul să încaseze chiriile.

AFI — instituție subordonată PMB — susține că mandatul de colectare îi revine legal.

Compania Municipală Imobiliară SA — firmă a Consiliului General — spunne același lucru.

Între timp, ambele facturează. Și fiecare le transmite chiriașilor să ignore facturile celeilalte.

Rezultatul este un sistem în care două instituții ale aceleiași primării se luptă între ele și irosesc resurse pentru exact aceleași operațiuni, în loc să găsească o formă de colaborare, prin care să aducă mai mulți bani în buget.

Prejudiciu cert, sumă necunoscută

Dincolo de harababura administrativă, mecanismul de facturare la dublu generează un prejudiciu direct.

Atât AFI, cât și CM Imobiliara SA au confirmat pentru Spotmedia.ro că taxele către stat — inclusiv TVA — se calculează în funcție de sumele facturate, nu în funcție de cât se încasează efectiv.

În acest caz, aceeași chirie este facturată de două ori. Deci și taxele sunt datorate de două ori.

Chiriașul plătește o singură dată. Una dintre instituții încasează, cealaltă pierde, dar ambele datorează TVA.

Diferența se transformă în pagubă la bugetul local.

Atât AFI, cât și CM Imobiliară SA au confirmat pentru Spotmedia.ro că există prejudiciu. Niciuna nu știe cât este.

Nici PMB nu a oferit un răspuns privind amploarea pierderilor. Nu știm nici dacă TVA-ul se plătește la dublu. Și nici dacă s-au achitat sume pe care PMB ar trebui să le recupereze.

O mină de aur ignorată

În paralel cu disputa birocratică, Capitala deține un patrimoniu care ar putea deveni o sursă consistentă de venit.

AFI gestionează mai multe tipuri de spații. De la locuințe sociale și curți de case pe care le închiriază oamenilor, la spații cu alte destinații.

Locuințele sociale nu sunt gândite să producă bani, rolul lor este social. Problema reală de valorificare se află la celelalte spații.

În 2022, la solicitarea Spotmedia.ro, AFI a comunicat că deținea 1.736 de spații cu altă destinație, cu o suprafață totală de 190.693 mp. Astăzi au mai rămas 1.363 de spații. Cu detalii despre modul în care au fost înstrăinate o cincime dintre aceste spații, vom reveni într-un articol viitor.

Oricum, potențialul economic al spațiilor PMB rămâne, încă, semnificativ.

Dacă administrația ar clarifica situația juridică, ar reabilita spațiile și le-ar închiria la prețul pieței, veniturile ar fi mult peste nivelul actual.

În realitate, Capitala încasează modest, din cauza regulilor pe care singură și le-a impus. În plus, mai pierde bani și din cauza unei dispute interne.

Cum a început disputa

În 2018, Consiliul General - în care majoritatea era a PSD–ALDE - a delegat serviciul de încasare a chiriilor către Compania Municipală Imobiliară SA. AFI a transferat activitatea în noiembrie 2018.

Contractul în temeiul căreia CM Imobiliara SA putea încasa chiriile era valabil 5 ani. Expira, deci, în septembrie 2023.

Prelungirea era posibilă doar printr-un act adițional, semnat în maximum 12 luni de la expirare.

Dar deși niciun act adițional nu a fost semnat vreodată, CM Imobiliară SA continuă să factureze, considerând că are în continuare dreptul legal să o facă.

În paralel, AFI a reluat facturarea, considerând că mandatul companiei municipale a încetat.

Avem deci: 2 instituții cu 2 poziții care se luptă să încaseze banii acelorași chiriași.

Argumentul companiei municipale: „Contractul nu a expirat”

CM Imobiliara SA amintește că activitatea companiei municipale a fost contestată în instanță de către USR.

Și susține că perioada 2020 -2023 ar fi fost una de „suspendare” a activității. Iar această perioadă ar trebui să se adauge celor 5 ani din contract.

În realitate, potrivit datelor PMB, compania a avut încasări și a livrat bani din chirii la bugetul local, în toată această perioadă.

CM Imobiliară SA nu a furnizat date privind veniturile din chirii din ultimii ani.

Economista Mariana Badea din cadrul companiei ne-a transmis că Imobiliara SA are, încă, 20 de angajați, din care 12 lucrează cu program întreg. Aceștia emit facturi și se ocupă de încasări, plătiți fiind dintr-un buget alocat în anii anteriori, nu din încasările curente.

Lipsă de conducere și lipsa transparenței

Situația este agravată de lipsa de guvernanță.

În 2024, Consiliul General a desemnat noi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor companiei municipale. Unul dintre ei, consilierul general Silviu Feroiu (PNL), a demisionat la scurt timp.

Celălalt, consilierul general Emanuel Iacob (PSD), a precizat pentru Spotmedia.ro că a constatat cu uimire o anomalie: nu a fost convocată nicio ședință AGA de vreun an și ceva.

Surse din AGA au precizat pentru Spotmedia.ro că au solicitat, în repetate rânduri, documente de la companie, dar n-au primit nimic. Așa că, oricum, o ședință n-ar fi avut rost, de vreme ce membrii nu se puteau pregăti.

Potrivit datelor transmise la solicitarea Spotmedia.ro, compania municipală nu are în prezent nici Consiliu de Administrație și nici conducere executivă numită prin procedurile standard.

CM Imobiliara SA nu comunică aproape deloc. Pe site-ul companiei, pe care îl puteți accesa aici, cele mai recente raportări financiare datează din 2021. Structura de conducere nu a actualizată. Iar cele mai recente hotărâri de AGA sunt din 2023, adică vechi de 2 ani.

Fostul director general, Vasile Rențea, este acum director adjunct cu contract individual de muncă. Susține că datele cerute de Spotmedia.ro - inclusiv cuantumul încasărilor din ultimii ani - ne-au fost transmise prin Direcția de Guvernanță Corporativă a PMB.

Cum acele date nu au ajuns la noi, i-am solicitat lui Rențea să ni le trimită direct. A refuzat.

PMB știe cine trebuie să încaseze, dar nu intervine

Cabinetul primarului general a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că poziția oficială a municipalității este clară:

„Potrivit cadrului legal în vigoare, Administrația Fondului Imobiliar (AFI) este instituția îndreptățită să încaseze chiriile și să gestioneze fondul locativ al municipiului.”

PMB adaugă că va „analiza situația juridică” și va lua „măsurile necesare pentru clarificarea competențelor”. Când o va face, nu știm.

Între timp, ambele instituții continuă să factureze aceleași chirii.

Cine și cum poate opri dublarea

Dacă a hotărât să lase AFI să încaseze, primarul general poate cere Consiliului General să rezolve problema de la CM Imobiliară SA. Să-i grăbească desființarea sau să-i găsească altă utilitate.

Grupurile politice din CGMB pot, de asemenea, să accelereze procesul.

Doar că, momentan, toată lumea așteaptă viitorul primar, care va prelua conducerea PMB după alegerile de duminică, 7 decembrie.

Abia după instalarea noului primar vor urma, cel mai probabil, noi analize administrative.

Câți bani ia Primăria din chirii

CM Imobiliară SA nu a furnizat datele pentru ultimii ani. PMB a transmis următoarea situație parțială:

AnCM Imobiliară SAAFI
201626.232.154,28 lei
201725.100.485,93 lei
20181.338.569,99 lei22.953.496,60 lei
201920.203.993,36 lei3.823.286,33 lei
202017.905.895,10 lei1.516.372,32 lei
202122.870.040,50 lei1.220.428,45 lei
20221.147.231,00 lei
20232.405.873,00 lei
202420.247.080,00 lei
202519.899.711,00 lei

Între anii 2018 și 2023, AFI susține că a încasat doar restanțe. Dacă e așa, faptul că vreme de 4 ani după ce a predat activitatea de încasare a mai primit milioane de lei e un indiciu cu privire la cât de încet și de greu obține PMB bani din închirierea proprietăților sale.

Diagnosticul: neputință, nepăsare sau ambele

Chiar și fără disputa birocratică, veniturile PMB din chirii sunt mici în raport cu potențialul real.

În 2022 - ultimul an pentru care avem date complete - se factura circa 1 milion de lei pe lună. Dar nu se încasau toți banii, lună de lună, ci doar o parte.

Asta, în condițiile în care doar închirierea luminițelor de Crăciun costa vreo 7-8 milioane de lei pe an, în București.

E de mirare că PMB se mai chinuiește cu închirierea spațiilor cu altă destinație, la cât de puțini bani îi aduce această activitate!

Ceva trebuie schimbat. Procedura curentă - cu contracte netransparente de închiriere pe 5 ani, la prețuri între 0,5 euro/mp și 35 euro/mp (fără TVA) și cu mari întârzieri la încasări - nu aduce, nici pe departe, suficienți bani la buget.

PMB deține un patrimoniu valoros, cu multe spații în zone centrale, unde chiriile sunt, în prezent, foarte mari. Problema este că PMB își administrează păgubos acest patrimoniu, prin instituții care se înfruntă, în loc să colaboreze.

Prejudiciul există, e confirmat, dar nimeni nu l-a calculat. Sau dacă cineva a făcut-o, PMB nu comunică datele transparent.

Toată această harababură spune multe despre cum se administrează banii publici, la Primăria Capitalei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇