Federația internațională de judo (IJF), al cărei președinte este româno-austriacul Marius Vizer, a anunțat joi într-un comunicat reintegrarea completă a sportivilor ruși, care vor putea din nou participa la competiții internaționale sub culorile țării lor, cu ‘imnul’ și ‘drapelul național’, informează AFP.
Această decizie, o ‘premieră’ pentru o federație sportivă, potrivit Rusiei, de la începutul războiului din Ucraina în 2022, intră în vigoare ‘de la turneul Grand Slam de la Abu Dhabi 2025’, care începe vineri, precizează organismul.
Federația rusă de judo a salutat 'această decizie istorică'. 'Mulțumim IJF pentru această decizie mult așteptată, corectă și curajoasă', a reacționat președintele acesteia, Serghei Soloveicik.
În 2023, în urma unei recomandări din partea Comitetului Internațional Olimpic (CIO), IJF a decis să reintegreze sportivii ruși și belaruși sub drapel neutru, determinând delegația ucraineană să boicoteze Campionatele Mondiale de la Doha.
Apoi, în luna iunie a acestui an, belarușii au fost complet reintegrați la Campionatele Mondiale de la Budapesta.
'În urma evoluțiilor recente, inclusiv restabilirea reprezentării naționale complete pentru sportivii belaruși, IJF consideră că este acum oportun să se permită sportivilor ruși să participe în aceleași condiții', a explicat Federația, al cărei 'președinte de onoare' a fost mult timp președintele rus Vladimir Putin.
Niciun judoka rus nu a participat la Jocurile de la Paris sub drapel neutru. Federația rusă de profil a boicotat evenimentele, considerând condițiile 'umilitoare'.
'Rusia a fost întotdeauna o națiune de prim-plan în lumea judo-ului, iar revenirea sa deplină ar trebui să îmbogățească competiția la toate nivelurile, respectând în același timp principiile de echitate, incluziune și respect ale IJF', a subliniat joi Federația internațională de judo.
În octombrie 2022, Federația internațională de box (IBA) i-a autorizat deja pe ruși și pe belaruși să participe la competițiile sale purtând emblemele lor naționale. Însă IBA a fost ulterior interzisă de către CIO în 2023, în principal din cauza unor probleme de guvernanță.
