Australia se confruntă cu un nou episod de vreme severă. Bucăți de grindină uriașă au căzut în Queensland, iar peste 95.000 de locuințe au rămas fără electricitate marți, după ce o furtună violentă a traversat coasta de est.
Biroul de Meteorologie a raportat grindină de până la 14 cm în Brisbane, căzută peste noapte, care a avariat mașini, panouri solare și acoperișuri, scrie Reuters.
Furtuna a venit și cu rafale de până la 100 km/h. Au avut loc peste 800.000 de descărcări electrice, care au doborât linii de înaltă tensiune, potrivit distribuitorului de energie Energex.
Meteorologii avertizează că în continuare sunt posibile noi furtuni severe în sud-estul Queensland și nord-estul statului New South Wales, pe fondul umidității ridicate și al temperaturilor foarte mari.
„Ne așteptăm în continuare la furtuni severe astăzi, în mare parte din sud-est”, a declarat meteorologul Miriam Bradbury la ABC. Ea a precizat că situația este foarte asemănătoare cu cea din ziua anterioară, deși intensitatea furtunii ar putea fi „puțin redusă”, ceea ce ar diminua riscul de grindină gigantică.
Pe rețelele sociale, locuitorii au postat imagini cu bucăți impresionante de grindină. „Nu am mai văzut vreodată o grindină atât de mare aici”, a scris un utilizator Reddit, care a arătat o bucată de 10 cm diametru și 188,8 grame.
Biroul de Meteorologie a emis și un avertisment de caniculă pentru nordul Queenslandului, unde temperaturile pot depăși 40°C.
