Economia Statelor Unite nu riscă să intre în recesiune, în ciuda pierderilor de 11 miliarde de dolari provocate de cel mai lung blocaj guvernamental din istorie, susțin oficialii administrației Trump.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat la NBC că, deși oprirea parțială a activității federale timp de 43 de zile a generat o pierdere economică gravă, perspectivele rămân solide datorită dobânzilor în scădere și reducerilor de taxe programate pentru 2026.
El a precizat că unele sectoare sensibile la costul creditării au intrat în recesiune tehnică, însă „economia în ansamblu nu este în pericol de creștere negativă”.
Bessent a pus inflaţia pe seama costurilor din sectorul serviciilor, nu pe seama tarifelor comerciale impuse de preşedintele Donald Trump, şi a anticipat că scăderea preţurilor la energie va tempera creşterile de preţ în lunile următoare.
Comentariile vin pe fondul unei încetiniri vizibile în industria manufacturieră şi al frustrării consumatorilor faţă de preţurile ridicate, potrivit sondajului Universităţii Michigan. Cu toate acestea, Bessent a susţinut că administraţia ”a pregătit terenul pentru o creştere economică puternică şi neinflaţionistă în 2026”.
- Baza americană de la Deveselu a rămas fără finanțare după ce guvernul SUA a intrat în "shutdown"
- Ambasada SUA la București, mesaj după ce guvernul american a intrat în „shutdown”: Ce se întâmplă cu vizele
Economia SUA rezistă
Printre schimbările menite să stimuleze veniturile reale ale populaţiei, oficialul a enumerat plafonarea impozitelor pe ore suplimentare, reducerea taxelor pe bacşişuri şi anumite excepţii la contribuţiile sociale. De asemenea, Bessent a spus că americanii vor primi ”rambursări fiscale substanţiale” în primul trimestru din 2026, în urma noilor modificări de taxe.
Directorul Consiliului Economic Naţional, Kevin Hassett, a susţinut la Fox News că 2026 va fi ”un an excepţional”, deşi a avertizat că ultimul trimestru al acestui an va înregistra o ”poticnire” din cauza blocajului guvernamental. El estimează o creştere modestă, între 1,5% şi 2%, înainte ca economia să accelereze din nou.
Pe lângă eliminarea tarifelor pentru anumite importuri alimentare, precum cafea şi banane, administraţia Trump pregăteşte o nouă iniţiativă pentru reducerea costurilor din sănătate, fără a oferi încă detalii.
Blocajul guvernamental, cel mai lung din istoria SUA, s-a încheiat miercuri, după promulgarea unei legi care asigură finanţarea până la 30 ianuarie, dar pune bazele unei posibile confruntări politice între republicani şi democraţi la începutul anului viitor.
În paralel, oficialii administraţiei au subliniat că o serie de acorduri comerciale noi şi deschiderea unor fabrici vor sprijini suplimentar economia în 2026.
