Nicușor Dan, după aducerea lui Potra în țară: Am informări despre tot ce s-a întâmplat. În scurt timp veți avea aceste date

Nicușor Dan, după aducerea lui Potra în țară: Am informări despre tot ce s-a întâmplat. În scurt timp veți avea aceste date
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că are toate informările legate de evenimentele petrecute imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din 2024 şi în perioada în care mercenarul Horaţiu Potra s-a aflat în ţară.

El a subliniat că instituţiile trebuie să comunice public aceste date într-un mod coordonat şi a salutat aducerea rapidă în România a lui Potra.

”E bine că lucrul ăsta s-a întâmplat şi s-a întâmplat repede şi am felicitat ieri Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Interne. Asta înseamnă că instituţiile funcţionează pe această chestiune”.

Întrebat dacă a primit informări cu privire la colaborarea dintre mercenarul Potra şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, preşedintele a afirmat: ”Da, evident. Evident că am informări despre tot ce s-a întâmplat din seara anulării alegerilor şi zilele imediate următoare, zilele cât a stat domnul Potra în ţară”.

Preşedintele este de părere că tot ce s-a întâmplat în acea perioadă trebuie comunicat de către instituţiile statului, dar coordonat, ca un tot.

”Eu cred că e util ca toate lucrurile astea să fie puse împreună, adică să nu iasă instituţii ale statului şi să dea bucăţi de informaţie. Şi în cel mai scurt timp posibil o să aveţi aceste informaţii”, a mai declarat preşedintele.

Potra, adus sub escortă din Dubai

Mercenarul Horaţiu Potra, apropiat al fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus, joi, în ţară din Dubai de către o escortă a Poliţiei Române.

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis că este o operaţiune care confirmă angajamentul ferm al statului român şi anume că ordinea constituţională se apără, iar cei suspectaţi de acţiuni împotriva acesteia ajung în faţa justiţiei.

Potra, fiul şi nepotul său au fost prezentaţi, vineri, magistraţilor de la Curtea de Appel Bucureşti, care a decis să îi aresteze preventiv.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇