Gabriela Ruse, învinsă de locul 568 WTA la turneul de la Petange

Gabriela Ruse, învinsă de locul 568 WTA la turneul de la Petange
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de germanca Eva Bennemann (18 ani), cu 7-6 (7/5), 7-6 (8/6), joi seara, în optimile de finală ale turneului ITF (W75) de la Petange (Luxemburg), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari.

Ruse (28 ani, 99 WTA), a doua favorită, s-a înclinat după două ore și 42 de minute.

Ruse a comis nu mai puțin de 9 duble greșeli în duelul cu Bennemann (568 WTA), jucătoare venită din calificări.

Românca a ratat nu mai puțin de cinci mingi de set în primul act, două la 5-3 și alte trei la 6-5. În setul al doilea, Ruse a fost condusă cu 4-0, dar a revenit spectaculos și a egalat, 5-5, după ce a salvat două mingi de meci, însă a cedat în tiebreak.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!