Ordonanța SAFE adoptată de Guvern. Când se vor semna contractele și când vom primi banii

Ordonanța SAFE adoptată de Guvern. Când se vor semna contractele și când vom primi banii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, ordonanța de urgență pentru punerea în aplicare a instrumentului „Acțiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE), prin care vor fi finanțate proiecte pentru întărirea bazei industriale de apărare a Europei.

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a dat detalii despre OUG, ministrul afirmând că astfel se asigură cadrul legal punerii în aplicare a instrumentului SAFE, instrumental de finanțare pentru întărirea bazei industriale de apărare a Europei.

”Am stabilit exact pașii pe care îi facem în această procedură.

Pașii care urmează în momentul acesta sunt prezentarea în CSAT a listei – plecăm de la momentul aprilie 2025, când a fost prezentată o listă lungă de proiecte în CSAT, ca anexă la o hotărâre de CSAT din acel moment.

Pe parcursul verii și acum, în toamnă, au fost foarte multe întâlniri la nivelul Cancelariei, care este coordonatoarea acestui proiect SAFE, cu producătorii, cu potențialii furnizori și cu beneficiarii din partea statului român. (…)

Ministerul Apărării Naționale este principalul beneficiar al acestui instrument de finanțare. De asemenea, Ministerul Transporturilor este un beneficiar important și mai sunt și alte instituții, cum ar fi Ministerul de Interne, SRI-ul, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Și din nou, munca principală este a dânșilor pentru a coordona acest proiect”, a spus ministrul.

Contractele vor fi semnate în luna mai

Moșteanu a mai precizat că Ministerul Economiei a fost, de asemenea, implicat, iar acesta va da condițiile de cooperare industrială, de localizare a producției pentru principalele programe de înzestrare. Potrivit acestuia, contractele pentru producție vor fi încheiate în luna mai 2026.

”Pentru că, în definitiv, subliniez, această inițiativă europeană este menită să consolideze baza europeană de producție industrială în domeniul apărării. Acesta este principalul obiectiv strategic, să facem mai mult, mai bine în Europa pentru partea de apărare.

Legat de plan, pentru că au fost multe întrebări. (…) Nu s-a semnat nimic în momentul acesta. Și putem spune că există un contract în momentul în care semnăm contractul după ce negociem condițiile tehnice, condițiile de cooperare industrială, plecând de la condițiile, cerințele operaționale ale armatei. Acum vorbesc doar de partea Ministerului Apărării Naționale.

Urmează să avem aceste discuții până la anul, în mai, când vom închide contractele și vom stabili achizițiile comune și între țările europene, cu cine le facem și în ce măsură și ce parte și cât de mult din fiecare program se va construi în România și cât de mult în alte țări”, a mai precizat Ionuț Moșteanu.

Potrivit acestuia, ”aici va fi o discuție complicată care trebuie să se închidă în condițiile rezonabile pe care statul român le are în vedere”.

”Plecând de la cerințele operaționale, caracteristicile tehnice ale echipamentelor, așa cum sunt ele agreate în programul de înzestrare al Armatei Române, uitându-ne la condițiile de cooperare industrială, de transfer de tehnologie și terminând cu condițiile comerciale – preț, livrare, termene, penalități, dacă nu sunt respectate termenele.

Deci mai sunt pași zdraveni de făcut în continuare în acest proiect. Nu o să mai intru în detalii, (dar) sunt două componente importante: partea de apărare și partea de transporturi. Acolo avem două componente importante: două loturi majore de autostradă, ambele în Moldova, Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret. Acolo pot să vă dea colegii de la Transporturi oricând mai multe detalii.

Deci urmează să mergem la CSAT cu lista, o trimitem către comisie la finalul săptămânii viitoare, Comisia ne răspunde, sper eu, până în ianuarie… aici merge, aici nu merge, aici trebuie să mai discutați și așa mai departe. Apoi, până la finalul lui mai 2026 semnăm contractele”, a mai explicat ministrul Apărării.

Citeşte integral articolul Ordonanța SAFE – de finanțare a industriei de apărare și a mobilității militare – adoptată de guvern. Când se vor semna contractele și când vom primi banii pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇