Tranșee din Primul Război Mondial devin atracție turistică în Gorj

Tranșee din Primul Război Mondial devin atracție turistică în Gorj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Salvamontiștii din Gorj finalizează în această lună un proiect unic în România, care pune în valoare atât potențialul montan al județului, cât și urmele istorice lăsate de Primul Război Mondial.

Două trasee tematice au fost amenajate pentru a marca zonele în care încă se mai pot observa fragmente din linia de tranșee ale Armatei Române.

Primul traseu se află în masivul Parâng: pornește din Crasna, trece pe lângă Crucea Soldatului Necunoscut din Dâlma Măgurii și urcă până la vârful Molidviș, care marca limita estică a liniei principale de apărare.

Al doilea traseu, amenajat în masivul Vâlcan, pleacă din Bâltișoara și ajunge la tranșeele de pe vârful Arcanu, punctul ce reprezenta limita vestică a aceleiași linii de front.

De-a lungul traseelor au fost montați stâlpi de marcaj și panouri cu informații despre luptele purtate în zonă. Potrivit șefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, proiectul a inclus și realizarea unui film documentar despre traseul eroic al Ecaterinei Teodoroiu.

„O altă componentă a proiectului a constituit-o realizarea unui film tematic care, după mai bine de un secol, dezvăluie din ceața războiului locația precisă a sacrificiului eroic, pornit din tranșeele din munții Gorjului și sfârșit în dealurile Vrancei, a 'Eroinei de la Jiu', Ecaterina Teodoroiu, o adevărată călătorie de investigație, prezentând dovezile convingătoare descoperite de cercetătorii amatori unor istorici și arheologi de frunte chiar la locul descoperirii.

Validarea cercetărilor către specialiști a oferit răspuns definitiv la un mister vechi de un secol, mister prezentat ca un amestec de interviuri cu experți, imagini de arhivă și reconstituiri dramatice, pictând o imagine vie a trecutului, rezultatul fiind de o valoare educațională de netăgăduit. Filmul tematic poate fi urmărit pe pagina web sau pe canalul de Youtube al Consiliului Județean Gorj, fiind deja selectat pentru prezentare in două mari festivaluri de profil internaționale”, a transmis Sabin Cornoiu.

Cătălina - în căutarea locului în care a căzut Eroina de pe Jiu

Proiectul include și o expoziție permanentă, amenajată în satul Bâltișoara, cu câteva sute de artefacte militare și obiecte personale găsite în tranșee, de la Gorj până în Vrancea. Expoziția se deschide la începutul lunii decembrie.

La proiect au contribuit Salvamont Gorj, Asociația „Prospectorii Istoriei”, Asociația Detectoriștilor „Vrancea Eroică”, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Consiliul Județean Gorj, Primăria Runcu și voluntari. Proiectul va continua în 2026 cu noi trasee tematice și extinderea expoziției.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇