Administrația Prezidențială anunță deschiderea seriei de evenimente „România în lumină”, un proiect cu caracter social care își propune să aducă în atenția publică teme fundamentale pentru sănătatea, educația și bunăstarea copiilor, tinerilor, femeilor și categoriilor vulnerabile din societate.
Această inițiativă este menită să creeze un cadru de dialog între autoritățile publice, organizațiile non-guvernamentale și comunitate, pentru a identifica împreună soluții concrete și sustenabile.
Primul eveniment din această serie este dedicat Zilei Naționale a Copiilor Născuți Prematur și va fi organizat de ARNIS – Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați, în parteneriat cu Administrația Prezidențială și Ministerul Sănătății, cu implicarea partenerei președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru.
Evenimentul va avea loc luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Cotroceni.
La ora 15:30, în Sala Unirii, va fi organizată o masă rotundă pentru crearea unui parteneriat intersectorial în vederea garantării drepturilor la viață, sănătate și dezvoltare pentru nou-născuții cu risc, la care participă:
- Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății,
- Diana Iancu, consilier prezidențial,
- Diana Punga, consilier de stat,
- conf. dr. Cătălin Gabriel Cîrstoveanu, președintele Comisiei de Neonatologie, Ministerul Sănătății
- Mirabela Grădinaru
- reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății,
- parlamentari din comisiile de specialitate,
- profesioniști din domeniul medical.
La ora 17:00, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, va susține o declarație, iar aproximativ la ora 18:20, pe Platoul Baroc se va observa iluminarea Palatului Cotroceni în culoarea mov, simbol al solidarității și al speranței pentru copiii născuți prematur și familiile acestora
Vor susține alocuțiuni: Mirabela Grădinaru, Corina Croitoru, prof. dr. Manuela Cucerea.
