O asistentă de la Spitalul Orăsenesc Ineu și un polițist din Timiș au murit de COVID-19.
Asistenta de la Spitalul Orăşenesc Ineu a decedat, vineri, pe Secţia ATI a unităţii medicale, unde era tratată pentru COVID-19, colegii afirmând că evoluţia bolii a fost „galopantă”, deşi femeia nu avea alte afecţiuni medicale cunoscute şi nicio zi de concediu medical în cei 30 de ani de activitate.
Managerul Spitalului Orăşenesc Ineu, Monica Mang, a declarat, pentru Agerpres, că asistenta a fost confirmată cu SARS-CoV-2 în 4 noiembrie.
"Soţul său a fost primul care s-a infectat şi a fost internat la noi în spital, în timp ce colega noastră a rămas acasă în izolare, iniţial fiind asimptomatică. În 3 noiembrie s-a simţit foarte rău şi a cerut testare, astfel că o ambulanţă a fost trimisă acasă pentru recoltare de probe.
Totuşi, pentru că se simţea tot mai rău, seara a venit la noi în Urgenţă şi am constatat că avea saturaţie mică, de 80, aşa că am trimis-o la Urgenţe în Arad, iar a doua zi când a venit confirmarea că este pozitivă, am adus-o la Ineu şi am internat-o la Terapie Intensivă. Deşi a beneficiat de schema completă de tratament, a avut o evoluţie galopantă a bolii, iar în această dimineaţă a decedat", a spus Monica Mang.
Asistenta nu ar fi avut comorbidităţi
Ea a adăugat că asistenta nu avea comorbidităţi.
"În toţi cei 30 de ani în care a lucrat la noi în spital, nu a fost o dată bolnavă şi nu a avut o zi de concediu medical. Nu avea alte afecţiuni, cu atât mai mult, toţi colegii suntem şocaţi că am pierdut-o din cauza acestui nou virus. Este greu să vezi cum un coleg îţi moare pentru că nu îl poţi ajuta", a spus Mang.
Managerul a adăugat că alte 17 cadre medicale sunt infectate cu SARS-CoV-2 în prezent, respectiv 12 asistente, un medic şi patru infirmiere.
"Personalul este cu moralul foarte scăzut, obosit din cauza avalanşei de pacienţi pe care îi avem în ultima vreme şi pentru că mulţi dintre noi se infectează, dar mergem mai departe. În momentul de faţă, toate cele 50 de paturi pentru COVID-19 din spitalul nostru sunt ocupate", a precizat Mang.
Acesta este primul deces înregistrat în rândul angajaţilor Spitalului Orăşenesc Ineu din cauza COVID-19.
Polițistul a murit la Spitalul Județean din Timișoara
Polițistul care a murit avea 50 de ani și fusese confirmat cu COVID-19 în urmă cu câteva zile. El a murit tot vineri, dar la Spitalul Județean din Timișoara.
Acesta lucra la Postul de Poliție Gătaia, conform Mediafax.
Polițistul a stat o vreme în carantină, apoi a ajuns la spital, însă starea i s-a agravat și a murit vineri. Conform unei surse locale, polițistul avea și alte probleme de sănătate, între care diabet.
Județul Timiș a înregistrat vineri 489 cazuri noi de coronavirus și 14.194 de la începutul epidemiei. Rata de infectare în județ este de 6,49.