Iulian Fota, expert în probleme de siguranță națională, fost consilier prezidențial, într-o discuție cu Spotmedia.ro, laudă inițiativa lui Nicușor Dan de a pune în dezbatere publică noua strategie națională de securitate a României. E pentru prima dată în istoria recentă când un președinte face un astfel de gest, solicitând opiniei publice reacții și puncte de vedere în raport cu un document vital pentru statul român.
Citate sugestive:
- Mi-a plăcut foarte mult ideea asta cu puterea sud-estului european, să fim a doua putere după Polonia. Americanii au o vorbă: ambiția determină misiunea. Un nivel mare de ambiție ne poate ajuta să știm ce vrem.
- Românul e refractar la transferul de cultură occidentală. Lucrurile astea merg greu. (…) Vedem bine, teoria formelor fără fond tot pe aici a apărut. Strategiile suferă din cauza unei rezistențe culturale și instituționale.
- Parlamentul refuză să-și asume sarcina principală de a discuta securitatea națională. Cel mai bun argument este îngroparea rapoartelor agențiilor de informații pe perioade de ani. Prin acest document, președintele îi obligă să se gândească serios la ce fac cu țara, chiar dacă vor fi convulsii în plen.
- Strategia fuge de ce s-a întâmplat în ultimul an (criza politică de după anularea alegerilor prezidențiale). Nu avem o explicație, nu avem o tratare a cauzelor. (…) Ca să nu se mai repete trebuie descris ce s-a întâmplat, strategia ar putea să includă mai multe măsuri concrete în acest sens.
Principalele teme de discuție:
Conceptul de „independență solidară” și ambiguitățile sale
Conceptul e proaspăt și ne luptăm — și eu, și din ce citesc și alții — cu el. Să vedem un pic care e gândirea din spate și ce dorește să facă din acest concept Administrația Prezidențială. (…) Simplul fapt că încă ne batem capul cu el cred că e un aspect care trebuie subliniat.
În strategie sunt un număr de explicații, dar explicațiile nu sunt suficiente și tot nu ne ajută să răspundem la întrebări mari. De exemplu: independență față de cine? La solidaritate se poate bănui că e vorba de NATO și e corect să fie așa. Dar când e vorba de independență, față de cine? Aici nu e deloc clar.
Unii fac repede o paralelă cu ideea de autonomie strategică, deci văd ideea asta de independență într-o paralelă cu gândirea strategică franceză. Alții se tem de izul tradiționalist, chiar naționalist, pe care ideea de independență o poate trage după ea.
În general, eu cred că România suferă din lipsă de ambiție. (…) Și după aceea vii cu conceptul ăsta de independență, care, din păcate pentru mine, are un ușor iz ceaușist și le dă apă la moară celor care văd în el o interpretare nefericită.”
Necesitatea unei strategii clare, coerente și realiste
E recomandabil ca strategia de securitate națională să fie foarte clară, simplă și seacă pentru a fi ușor de înțeles de către toată lumea. (…) Într-o țară cu multe instituții — uneori în concurență, alteori dominate de orgolii — strategia ar trebui să dea coerență efortului de securitate națională.
Pare un pic făcută pe bucăți, dacă mă întrebați pe mine, și de asta unele lucruri le găsești într-o parte și după aceea ele se pierd în partea cealaltă. (…) Mă așteptam măcar paginația să fie schimbată ca să se delimiteze clar de strategia precedentă, cea a lui Klaus Iohannis.
Nu înțeleg de ce paragraful despre realizarea unui proiect de țară a fost ascuns undeva la punctul 12. Trebuia să fie scos în față. Este o idee consistentă, importantă și nu e normal să fie tratată periferic.
Riscurile de securitate: Rusia, războiul hibrid și agresiunea militară
Eu nu pot să rup, atâta timp cât știu cum gândesc rușii, partea de război hibrid de partea de agresiune militară convențională împotriva României. Războiul este situația limită în relațiile internaționale și nicio altă amenințare nu are un potențial distructiv mai mare.
Frica mea este că, fără o referință consistentă la agresiunea militară rusă, Ministerul Apărării va avea tendința să scadă ștacheta, să-și diminueze nivelul de ambiție. (…) Viața întregului Minister al Apărării va fi mai ușoară, dar întrebarea e: nu cumva ne păcălim singuri?
Cea mai gravă amenințare pentru România în următorii ani este să fie victima unei agresiuni militare rusești (…) Nu pot scoate din ecuație această posibilitate, chiar dacă probabilitatea e mică și chiar dacă suntem membri NATO.
Strategia vorbește de război hibrid, dar nu și de războiul real. (…) Pare un pic defazată față de realitate, pentru că nu putem vorbi de atacurile hibride, fără să vorbim și despre agresiunea militară convențională, mai ales după ce vedem că se întâmplă în Ucraina.
Relația României cu Occidentul și pericolul diluării orientării pro-europene
Constituția ne obligă la bună vecinătate. (…) Suntem obligați la relații bune cu toată lumea, până la proba contrarie. Ideea de bună vecinătate e una înțeleaptă pentru o țară ca a noastră, de dimensiune medie, care trebuie să fie în primul rând pragmatică.
Miza bătăliei din noiembrie 2024 (alegerile prezidențiale anulate) a fost diluarea legăturii cu Occidentul. Păi, dacă unii au încercat să facă acest lucru, tu trebuie s-o pui ca obiectiv în strategia de securitate pentru a fi clar pentru toată lumea: cine acționează pentru ruperea României de Occident devine dușmanul țării.
Nu putem să ne uităm la țări conduse autoritar și să le dăm noi lecții, când noi înșine avem problemele noastre. (…) Un pic de smerenie ar prinde mult mai bine decât un plus de orgoliu, mai ales când vrem să rămânem în lumea occidentală.
Apartenența noastră la Occident nu e trecută nicăieri ca obiectiv important. Or, miza bătăliei politice de anul trecut a fost tocmai asta: ruperea sau diluarea legăturii cu Occidentul. Strategia trebuia să includă explicit această preocupare.
Responsabilitatea instituțională și cultura administrativă
Din păcate, nivelul de cultură instituțională este scăzut. Oamenii sunt fuduli, orgolioși. (…) Sunt convins că au fost destui care au zis: «Dă-l dracu’ de document, ce mă interesează pe mine ce a scris președintele, eu fac cum știu eu».
Valoarea strategiei este limitată în timp. Ea depinde de modul în care președintele, consilierul prezidențial pe securitate și premierul o impun instituțiilor. (…) La șase luni de la aprobare, eu aș trimite o scrisoare: Ce ați făcut cu ea? Ce impact a avut asupra voastră?
În România, strategia este luată, aprobată și apoi băgată în sertar. Asta am constatat și în 2010, când am fost consilier prezidențial, dar și în anii următori. (…) E o cultură administrativă refractară la importul de standarde occidentale.
CSAT-ul este singura pârghie reală de implementare instituțională a ei. Dacă strategia e validată de CSAT, președintele poate ulterior să meargă la fiecare instituție și să întrebe: Ați aplicat ce ați votat?
Totul depinde de conștiința oamenilor și de seriozitatea conducerii politice.