Moșteanu, despre dosarul cu șpaga de 1 milion de euro la MApN: O să mai fie chestii

Moșteanu, despre dosarul cu șpaga de 1 milion de euro la MApN: O să mai fie chestii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Apărării, martor în dosarul în care un fost senator PSD ar fi oferit 1 milion de euro pentru un contract la Romtehnica, spune că nu va comenta detalii din anchetă, dar promite o „curățenie în sistem”.

„Nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo, justiția își va face treaba și eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din fața corupților”, a spus Moșteanu, adăugând că „vor mai fi lucruri care se vor vedea în perioada următoare”.

Ministrul a reamintit că intrarea sa în politică a fost motivată de lupta anticorupție, după tragedia de la Colectiv. „Am intrat în politică acum vreo zece ani, în momentul post-Colectiv, când din cauza corupției au murit oameni. Asta ne-a unit atunci și ne-a adus în politică – dorința pentru o țară fără corupție, o țară mai bună de trăit. Și pentru asta vom face în fiecare zi ce e corect”, susţine el.

Moșteanu a afirmat că lupta anticorupție este „parte din identitatea” celor de la USR: „O să mai fie chestii pe care o să le vedeţi în perioada care urmează. Anticorupţia mă defineşte şi ne defineşte pe noi, cei de la USR. Atâta timp cât sunt într-o funcţie publică şi am o forţă executivă, o să-mi folosesc parte din această forţă executivă pentru a curăţa de corupţie atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine.”

Declarațiile au fost făcute la Conferința privind Cooperarea Industrială în Domeniul Apărării dintre Germania și România, organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

Vineri, procurorii DNA au reținut o persoană acuzată că ar fi încercat să ofere un milion de euro ministrului Apărării, pentru ca acesta să își folosească presupusa influență asupra conducerii companiei Romtehnica, aflată în subordinea MApN.

Suspectul, identificat de surse judiciare ca fiind fostul senator PSD Marius Ovidiu Isăilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ministrul Moșteanu a declarat că a refuzat „categoric” orice întâlnire cu persoana respectivă și că sprijină „pe deplin” autoritățile pentru clarificarea cazului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇