Orbán, primit cu laude la Casa Albă. Trump e deschis la concesii pentru Ungaria și zice că războiul din Ucraina „se va termina curând” (Video)

Orbán, primit cu laude la Casa Albă. Trump e deschis la concesii pentru Ungaria și zice că războiul din Ucraina „se va termina curând” (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe premierul ungar Viktor Orbán, pe care l-a lăudat pentru „felul în care conduce o țară fără crimă și fără probleme”. În declarațiile făcute presei înaintea discuțiilor, Trump a spus că ar fi dispus să ia în considerare o excepție pentru Ungaria de la sancțiunile asupra petrolului rusesc, iar cei doi au fost de acord că războiul din Ucraina „se va încheia în curând”, dar că „ar fi nevoie de un miracol pentru ca Ucraina să câștige”.

Orbán, întâmpinat de Trump la intrarea în Casa Albă

Orbán a sosit însoțit de o delegație guvernamentală, iar Trump a ieșit personal să-l întâmpine, relatează Reuters. Cei doi s-au salutat, iar Trump s-a aplecat și i-a spus ceva la ureche liderului de la Budapesta.

President Trump Greets the Prime Minister of Hungary

Viktor Orban este însoțit la întâlnirea cu Donald Trump de ministrul de Externe Péter Szijjártó, ministrul Construcțiilor și Transporturilor János Lázár, directorul politic Balázs Orbán, secretarul de presă János Máté și consilierul principal pentru securitate națională Marcell Bíró.

Trump: „Orbán conduce o țară grozavă, fără crimă, fără probleme”

Trump și-a început declarațiile în fața presei cu laude la adresa lui Orbán: „Conduce o țară grozavă, nu are crimă, nu are probleme cum au alte țări. Poate că are câteva lucruri pe care nu le știu - și poate nici nu vreau să le știu”.

President Trump Participates in a Bilateral Lunch with the Prime Minister of Hungary

El a mai spus că liderul ungar „este respectat peste tot, chiar dacă nu este iubit de toți liderii”, și a susținut că Europa „a făcut greșeli uriașe în privința imigrației, care o afectează grav”, în timp ce Orbán „nu a făcut această greșeală”.

A detaliat și temele care vor fi discutate: „Vom vorbi despre comerț, despre Rusia, Ucraina, despre energie și prețurile la energie.”

Orbán: „Totul a fost ruinat sub administrația democrată”

Și premierul ungar a început prin a-l lăuda pe Trump și a critica administrația democrată condusă de Joe Biden: „Suntem aici pentru a deschide un nou capitol în relațiile bilaterale dintre Statele Unite și Ungaria. Practic, pentru că în timpul administrației democrate, totul a fost ruinat. După ce ați plecat, domnule președinte, totul a fost blocat, distrus, anulat”, a spus Orbán.

Premierul ungar a mai spus că nu îi cere lui Trump să se implice în disputele dintre Ungaria și Uniunea Europeană: „Nu am venit aici să-i cer președintelui Trump să ne gestioneze conflictele cu Uniunea Europeană. Este treaba noastră. Ce ne dorim este o epocă de aur în relațiile dintre Statele Unite și Ungaria. Asta ar fi cea mai mare susținere pentru noi.”

Excepție de la sancțiunile asupra petrolului rusesc?

Întrebat dacă ar fi dispus la o excepție pentru Ungaria de la sancțiunile americane privind petrolul rusesc, Trump a spus că „analizează posibilitatea”: „Ne uităm la asta, pentru că îi este foarte greu să obțină petrol și gaze din alte zone. După cum știți, nu au avantajul de a avea ieșire la mare”.

Ungaria este cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din Uniunea Europeană, iar rafinăriile companiei MOL din Ungaria și Slovacia depind de țițeiul livrat prin conducta Drujba. Înaintea vizitei la Washington, șeful de cabinet al lui Orbán, Gergely Gulyás, anunțase că premierul va cere o scutire de la sancțiunile energetice americane.

„Ar fi nevoie de un miracol pentru ca Ucraina să câștige”

Într-un schimb de replici, Trump l-a întrebat pe Orbán dacă Ucraina poate câștiga războiul.

„Știți, miracole se pot întâmpla”, a răspuns Orbán. „Da, exact”, a replicat Trump.

După care, Trump a spus că el și Orbán sunt de acord că „războiul din Ucraina se va încheia în curând” și a explicat că nu s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Budapesta pentru că „părțile încă nu vor să oprească războiul, dar cred că o vor face”.

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat, înainte de plecarea în SUA, că va încerca să-l convingă pe Donald Trump să acorde Budapestei o derogare de la noile sancțiuni impuse de Washington împotriva companiilor petroliere rusești Lukoil și Rosneft.

Administrația Trump a anunțat recent sancțiuni împotriva celor două mari companii petroliere ruse, măsură care ar putea expune cumpărătorii străini – inclusiv din India, China și Europa Centrală – la sancțiuni secundare.

Deși majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au redus drastic sau au oprit complet importurile de combustibili fosili din Rusia după invazia din 2022, Ungaria și Slovacia au continuat să importe petrol rusesc prin conducte, iar Budapesta chiar a crescut ponderea acestuia în mixul energetic.

Potrivit Politico, în 2025, 92% din importurile de țiței ale Ungariei provin din Rusia, în creștere față de 86% în 2024 și 61% înainte de război.

Orbán, un aliat vocal al lui Trump, a explicat că Ungaria, fiind o țară fără ieșire la mare, „nu are alternative viabile la țițeiul rusesc”, iar înlocuirea acestuia „ar declanșa un colaps economic”:

Considerat cel mai apropiat partener al lui Vladimir Putin din cadrul Uniunii Europene, Orbán a menținut relații cordiale cu Kremlinul și o atitudine ostilă față de Ucraina, pe care o descrie drept „o amenințare la adresa securității și economiei Ungariei”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇