Uniunea Europeană înăsprește, de vineri, regulile pentru acordarea de vize cetățenilor ruși, într-o decizie unanimă a celor 27 de state membre menită să consolideze securitatea europeană în contextul atacurilor hibride atribuite Moscovei.
Rușii nu vor mai putea obține vize cu intrări multiple pe teritoriul Uniunii Europene, ci doar vize valabile pentru o singură intrare, cu excepții limitate pentru jurnaliști independenți și apărători ai drepturilor omului.
„Să începi un război și să te aștepți să te poți deplasa liber în Europa este greu de justificat”, a transmis pe X Kaja Kallas, șefa diplomației europene. Ea a subliniat că Uniunea se confruntă cu „perturbări și sabotaje fără precedent” și are „dreptul să își protejeze cetățenii”.
Cele 27 de state din UE aplicau deja un control mai strict al deplasărilor diplomaților ruși aflați la posturi.
De la suspendarea acordului de facilitare a vizelor, în februarie 2022, numărul permiselor de intrare eliberate pentru cetățenii ruși a scăzut de la peste 4 milioane la 500.000, dar a început din nou să crească, potrivit diplomaților europeni.
Cele mai multe vize pentru ruși acordă țări cunoscute ca destinații turistice, cum ar fi Franța, Spania sau Italia.
