Premierul a povestit cum a decurs controversata întâlnire cu omul de afaceri Fănel Bogos, implicat în scandalul de corupție dezvăluit recent. Bolojan a spus că a simțit „un ușor trac” atunci când discuția a deviat de la subiectul politic anunțat inițial.
Întrebat cum a ajuns afaceristul în biroul său de la Palatul Victoriei, prim-ministrul a explicat că președintele PNL Vaslui i-a solicitat o audiență, anunțându-l că dorește să-i prezinte un om care ar putea candida în județul Vaslui și care ar fi mai convins să se implice în politică dacă ar avea o întâlnire cu șeful Guvernului.
"Având întâlniri în permanenţă cu reprezentanţii autorităţilor locale, cu preşedinţi de organizaţii, cu oameni care au probleme, am tratat această întâlnire într-o cheie obişnuită. A fost o programare, care cred că s-a făcut prin cabinet, nu mai ştiu exact, şi domnul Barbu, pe care îl ştiam de mulţi ani de zile, cum îi cunosc pe toţi, el are o vechime destul de mare şi vă daţi seama, când eşti de 30 de ani în PNL, îi cunoşti pe toţi membrii de partid, cel puţin pe cei care sunt diferite structuri centrale, preşedinţi de organizaţii şi aşa mai departe", a povestit Ilie Bolojan la Digi24.
O întâlnire "într-o cheie obișnuită", dar ceva nu a fost în regulă
Șeful Executivului a precizat că a tratat această programare "într-o cheie obișnuită", având permanent întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și cu membri de partid. Afaceristul a fost însoțit de Mihai Barbu, trezorierul PNL.
"A venit la mine cu acest domn, la cărui nume, la data respectivă, vă daţi seama, nu îmi spunea nimic. În afară de discuţiile de natură generală, să spunem, dânsul şi-a prezentat compania, ce face şi problemele pe care le are din partea autorităţilor statului, necerându-mi nimic, subliniez, pe tema asta, da? A fost o întâlnire probabil de în jur de 15 minute şi ne-am dat mâna şi a plecat mai departe. (..) Îmi spunea că nu este tratat corespunzător de către autorităţile publice din zona respectivă", a spus premierul.
Bolojan a mărturisit că a simțit "un ușor trac" în timpul discuției: "Aici nu s-a întâmplat absolut nimic, în afară de a face această prezentare. Eu am avut aşa, un uşor, şi acum îmi aduc aminte, trac, pentru că venind să discute aspecte politice, a prezentat şi aspecte că nu sunt strict de zona politică", a completat premierul.
A fost ultima discuție cu Barbu în cadru privat
Întrebat dacă i-a făcut vreun reproș lui Mihai Barbu pentru că l-a adus pe afacerist la întâlnire, Bolojan a răspuns că nu a mai apucat de atunci să vorbească cu acesta într-un cadru privat, văzându-se doar "o dată sau de două ori în întâlniri, în ședințe mari".
"Cei care însă doresc să se întâlnească cu cineva, să-şi facă poză cu cineva, să ajungă la cineva, folosesc o astfel de audienţă sau de posibilitate pentru a brava, pentru a anunţa relaţii de un fel sau altul şi asumă răspunderea, în totalitate, dacă aceste lucruri se fac cu încălcarea prevederilor legale", a precizat Ilie Bolojan.
Nicio numire nu s-a făcut pe clientelism
”Vă asigur că, de când sunt premier, nici o numire pe care am făcut-o, care a depins de mine, nu s-a făcut pe bază de reţele clientelare, numiri sau alte elemente de genul acesta, iar ceea ce se întâmplă, gândiţi-vă, în spatele unor numiri, aici nu a fost cazul de nicio numire, ca să ne înţelegem foarte bine, oameni care încearcă să-şi susţină persoane pe o poziţie sau alta, nu are niciun fel de legătură cu vreo numire”, a precizat Bolojan.
El a mai spus că a considerat întotdeauna că atunci când eşti pe funcţie publică şi oamenii au probleme, mai ales lucruri care ţin de tine, să poţi discuţi cu ei.
”Una este să primeşti pe cineva în audienţă şi alta este să ţi se ceară lucruri care nu sunt la locul lor şi nu mi s-a cerut aşa ceva, şi, în al treilea rând, alta este să şi acţionezi în sensul acesta şi nu s-a acţionat sub nicio formă în acest sens, pentru că altfel, cu siguranţă, cei cu care se vorbeşte, la un moment dat, pot să şi spună aceste lucruri”, a precizat premierul.
”Calitatea clasei politice din România este cea pe care o avem, cu bune şi cu rele, şi votul pe care l-am avut împotriva lumii politice arată şi nivelul calităţii clasei politice. Dar vă daţi seama, când ajungi să conduci o organizaţie în care găseşti toţi oamenii pe funcţii, în care oamenii par de bună credinţă, nu ai cum să te apuci să schimbi toată lumea, şi cel puţin premisa de la care am pornit întotdeauna este că oamenii sunt corecti şi de bună credinţă, nu pot pleca de la altă premisă", a adăugat Bolojan.
Guvernul a confirmat întâlnirea între Bolojan și Bogoș
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat, joi, că premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit pe 23 septembrie cu Fănel Bogos, omul de afaceri reținut de DNA într-un dosar de șantaj și cumpărare de influență.
Discuția, intermediată de Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, a durat 15 minute și a fost consemnată în registrul oficial de audiențe de la Palatul Victoria.
Fănel Bogos, acuzat că a plătit sute de mii de euro mită pentru a-și salva fermele
Anchetatorii DNA susțin că Fănel Bogos ar fi oferit sume totale de peste 700.000 de euro unor persoane cu influență în structurile Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru a-și proteja afacerile din Vaslui și pentru a obține despăgubiri consistente.
- Omul de afaceri Fănel Bogoș, reținut de DNA în dosarul în care apar un general SIE de pe filiera Georgescu și un fost procuror
- Numele lui Ilie Bolojan apare în ancheta privind o rețea de influență formată din politicieni și foști generali. Reacția premierului după stenogramele DNA
Mita ar fi fost mascată prin contracte fictive de consultanță și angajări false, destinate să asigure retragerea sancțiunilor impuse fermelor sale, unde a fost descoperit un focar de salmoneloză.
Scopul plăților era anularea amenzilor, schimbarea conducerii DSVSA Vaslui și promovarea unei persoane favorabile în funcție, capabile să aprobe despăgubirile de circa 13 milioane de lei solicitate de afacerist.
