Reduceri de posturi la OMV Petrom. Aproape 1.000 de angajați vor fi disponibilizați

Reduceri de posturi la OMV Petrom. Aproape 1.000 de angajați vor fi disponibilizați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol şi gaze din România, dar şi din regiune, confirmă cifrele privind restructurarea personalului la nivelul companiei. Ea precizează că tăierea de posturi deja a început.

Profit.ro a anunţat în septembrie că OMV Petrom va disponibiliza aproximativ 1.000 de angajaţi, în urma unei decizii de restructurare luate de principalul său acţionar, grupul austriac OMV.

La acel moment, OMV Petrom a transmis că nu comentează cifrele privind restructurarea personalului la nivelul companiei, însă a dat asigurări că orice măsuri de disponibilizare vor fi decise potrivit legii şi după consultarea sindicatelor.

Acum, CEO-ul OMV Petrom confirmă datele privind restructurarea personalului la nivelul companiei, scrie Profit.ro.

"Referitor la reducerea forţei de muncă, vă asigurăm că analizăm provocările legate de costuri. Analizăm tranziţia către un mediu cu preţuri mai mici la petrol. Şi avem, aşa cum am menţionat, programe pentru creşterea eficienţei costurilor, care includ şi analiza dimensiunii forţei de muncă.

Am făcut deja unele reduceri. Estimăm o reducere de aproximativ 1.000 de posturi, dintre care suntem deja la jumătate, majoritatea fiind realizate anul acesta, dar o parte va fi realizată în 2026 şi 2027. Da, continuăm să facem acest lucru şi lucrăm la multe măsuri, deja în curs de implementare", a transmis CEO-ul către investitori.

Ţinta totală de economii este de aproximativ 150 de milioane de euro, de realizat până în 2027 faţă de 2024. Aceasta include personal, servicii, simplificare, automatizare.

Sectorul de hidrocarburi trece printr-un amplu proces de reorganizare la nivel global, Financial Times anunţând în toamnă că şi ConocoPhillips intenţionează să-şi reducă cu o pătrime numărul de angajaţi până la finalul anului viitor, ca urmare a temerilor că o majorare a producţiei cartelului OPEC va provoca o scădere abruptă a preţurilor.

Asta după ce gigantul BP a anunţat luna trecută că-şi va diminua cu cel puţin 15% numărul angajaţilor, aflat în prezent la 40.000. Şi Chevron a prezentat în februarie un plan de micşorare cu o cincime a numărului său de angajaţi.

Restructurarea decisă de OMV este una mai redusă, urmând a părăsi grupul 2.000 din cei 23.000 de angajaţi (8,7%), susţine presa austriacă. 400 dintre aceştia vor proveni din desfiinţarea unor posturi din Austria, unde compania are 5.400 de angajaţi. Procentul pe Austria (de 7,4%) este mai mic decât cel pe întreg grupul.

Cum în România sunt angajaţi 44% (10.158 de persoane) din salariaţii grupului, probabil că cifra disponibilizărilor se va situa în jurul celei de 1.000 de persoane.

OMV Petrom şi-a majorat cu 25% numărul de angajaţi (peste 2.000 de salariaţi suplimentari) în ultimul an, în principal ca urmare a unor internalizări ale anumitor activităţi de operaţiuni şi mentenanţă în divizia explo­rare şi producţie, ajungând la 10.158 de salariaţi la mijlocul acestui an, de la 8.098 de salariaţi la mijlocul anului trecut. Compania română va decide cine va părăsi grupul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇