Inter, echipa lui Cristi Chivu, a obținut o nouă victorie în Serie A, în etapa a noua, intermediară.
Inter a învins Fiorentina, scor 3-0, iar toate golurile partidei au fost înscrise în repriza secundă.
Hakan Calhanoglu a reușit o dublă, în minutele 66 și 88 (din penalty), iar Petar Sucic a înscris și el.
În urma rezultatului, Inter a acumulat 18 puncte și a urcat pe locul trei în clasamentul din Serie A, după înfrângerea cu Napoli din etapa trecută.
Reacția lui Cristi Chivu
La finalul jocului, Cristi Chivu, antrenorul „nerazzurrrilor”, a vorbit despre cum s-a transformat echipa sa la pauza meciului cu Fiorentina.
"În prima repriză, poate am fost puțin prea eleganți în ultimii metri, iar în a doua repriză am adăugat un pic de agresivitate și șuturi de la distanță. Apoi, o acțiune grozavă la dublarea avantajului, atât colectiv, cât și individual. Sunt bucuros pentru Sucic, care a reușit să se deblocheze", a spus Cristi Chivu.
