Explozia din Rahova: Trei persoane au fost reținute

Explozia din Rahova: Trei persoane au fost reținute
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei persoane au fost reţinute după percheziţiile care au avut loc în dosarul penal deschis după explozia din Sectorul 5 al Capitalei, au declarat, miercuri seară, surse judiciare.

Oficial, până la ora transmiterii acestei ştiri, Pachetul Curţii de Apel Bucureşti nu a anunţat date despre persoanele reţinute şi care a fost implicarea lor.

Miercuri, Poliţia Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a făcut 8 percheziţii domiciliare, la persoane fizice şi jurdice, în cadrul dosarului penal întocmit în urma exploziei din Rahova.

Dintre cele 8 percheziţii, 4 au fost în Bucureşti, 2 în Ilfov şi câte o percheziţie în judeţele Prahova şi Teleorman.

Una dintre percheziții a avut loc la sediul central Distrigaz.

În urma exploziei, soldate cu moartea a trei persoane şi cu rănirea altor 15, Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au derulat mai multe activităţi, în cadrul dosarului penal, respectiv cercetarea la faţa locului şi audierea unor persoane.

Dosarul vizează infracţiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, iar până acum cercetările s-au desfăşurat in rem.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇