Proiectul care a deraiat pe Pârtia Nouă din Sinaia: de ce nu s-a mai inaugurat sania de vară

Proiectul care a deraiat pe Pârtia Nouă din Sinaia: de ce nu s-a mai inaugurat sania de vară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sania de vară pe care Transport Urban Sinaia (TUS) a promis că o va deschide în sezonul cald 2025 n-a fost inaugurată nici până astăzi. Și nici nu e foarte clar când se va întâmpla asta.

Motivul: autoritățile care se ocupă de autorizare nu se hotărăsc să-i dea undă verde. Deși atât beneficiarul, cât și constructorul susțin că instalația ar fi una sigură, ISCIR și CNSCIR (două instituţii de stat care se ocupă de control în astfel de cazuri) nu au decis cum să încadreze legal instalația și cum să o autorizeze.   

Instalația de sanie montană construită la Sinaia - pe Pârtia Nouă care coboară de la cota 1.400 la cota 1.000 – este o combinație între sanie și roller coster.

Beneficiar al investiției este Transport Urban Sinaia (TUS) care plătește pentru realizarea instalației și care ar urma să o preia și să o exploateze, când toată procedura de autorizare ar urma să se încheie.

Cât a costat sania de vară şi de unde vin banii

Ca să construiască instalația, TUS a lansat o procedură simplificată de licitație, pe data de 7 noiembrie 2024. Detalii, aici: ACHIZIȚIE – 1.

S-a înscris o singură asociere de firme, alcătuită din Khione Sky SRL și Sunkid GmBh (firmă din Austria care produce astfel de echipamente).

Previzibil – de vreme ce era singura care a depus ofertă - a fost desemnată câștigătoare a procedurii.  

Valoarea contractului semnat de TUS cu asocierea Kione Sky SRL – Sunkid Gmbh a fost 12.700.000 lei (2,5 milioane de euro), potrivit datelor din Sicap. Din această sumă  - potrivit informațiilor transmise la solicitarea Spotmedia.ro - TUS a împrumutat 10.600.000 lei.

Sunt bani pe care TUS urmează să îi returneze în 10 ani (cu o perioadă de grație de 1 an), cu o dobândă de 0.9% pe an, plus ROBOR.

Pe 20 martie 2025, Consiliul Local Sinaia adoptă indicatori tehnico-economici pentru proiectarea și stabilirea detaliilor de execuție a „saniei de vară”.

Ce se pregătea să construiască administrația locală din Sinaia, prin intermediul TUS:

  • o instalație de sanie montană, cu pistă lungă de 2.157 m, cu înclinație de 19% care să coboare de la 1.429 metri la 1.024 metri (diferența de nivel dintre punctul de plecare și cel de sosire urmând să fie de 405 m).  
  • 65 de sănii care să coboare cu o viteză medie de 25 km/h.

Există instalații de sanie montană care au funicular, cu care turistul – după o coborâre pe traseu - urcă sania înapoi la punctul de plecare.

La Sinaia n-a fost vorba despre așa ceva, din cauză că nu e loc pe pârtia nouă. Așa că, încă din start, planul a fost ca turiștii să urce săniile de la cota 1.000 înapoi la cota 1.400 cu telegondola, administrată tot de TUS.

De ce era nevoie de o „sanie de vară”?

Am întrebat-o, încă de la începutul lunii octombrie, pe Maria Floricică – directorul executiv al TUS – de ce era nevoie de o astfel de instalație.

Floricică a declarat pentru Spotmedia.ro că denumirea „sanie de vară” nu e cea mai fericită. Ar trebui să-i spunem „sanie montană”. Iar decizia s-a luat tocmai pentru că Pârtia Nouă nu mai putea fi folosită nici iarna.  

„Anul trecut, spre exemplu, n-am deschis Pârtia Nouă. Dar țin să fac o mențiune: nu înseamnă, neapărat, că nu s-a schiat deloc acolo.    

Noi deschidem oficial atunci când pârtia are strat uniform de zăpadă, pe toată lungimea. Și nu există risc de accidentare. Sigur, există oameni care – atunci când văd 5 cm de zăpadă – vor să coboare și își asumă riscul. Nu-i poți opri. Dar pârtia nu a putut fi adusă în situația de a fi deschisă oficial.

Am văzut că spune lumea că putem face zăpadă artificială. Da, putem, avem lăncii. Le-am și folosit, chiar anul trecut. Și tot n-am ajuns să deschidem pârtia, din cauză că n-avem temperaturi (care să mențină zăpada – n.red.). La noi, «freez-line»-ul s-a mutat la cota 1.700. Cam de acolo în sus îngheață.  

Sigur, există tunuri cu care să faci zăpadă și să ții pârtia și când nu e atât de frig. Am fost și noi la târguri la Innsbruck, am văzut tehnologia. Doar că e prea puțin eficientă energetic să merite utilizată. Ar costa prea mult să faci Pârtia Nouă cu așa ceva ...”, a declarat Maria Floricică pentru Spotmedia.ro.

Din datele pe care TUS și Primăria Sinaia ni le-au comunicat, reiese că Pârtia Nouă a fost deschisă puțin, în ultimii ani:

  • iarna 2019 - 2020: n-a fost deschisă deloc oficial
  • iarna 2020 – 2021: deschisă 15 zile
  • iarna 2021 – 2022: deschisă 38 zile
  • iarna 2022 – 2023: deschisă 10 zile
  • iarna 2023 – 2024: deschisă 15 zile
  • iarna 2024 – 2025: n-a fost deschisă deloc oficial

Există însă și aleși din Sinaia care susțin că nu vremea e de vină pentru eşecul Pârtiei Noi. Consilierul local Pavel Georgini (PSD) este unul dintre ei.

„La Sinaia sunt probleme cu vântul. Pârtia Nouă e singura de mică altitudine, care ar putea fi folosită, atunci când e vânt puternic, la altitudini mai mari. Dacă pârtia n-a fost folosită, în ultimii ani, nu e din cauza că n-au fost temperaturi.

Anul trecut am avut peste 30 de zile cu temperaturi mai joase de -5 grade. Sunt zilele în care pârtia aia putea fi pusă la punct ca să poată fi folosită pentru o perioadă de minim 80-90 de zile.

Dacă asta nu s-a întâmplat nu e de vină vremea. E de vină modul foarte precar în care TUS administrează pârtia respectivă. E fix problemă de management”, a declarat Pavel Georgini, pentru Spotmedia.ro.  

E greu de spus cum stau lucrurile. Cert este că instalația saniei de vară s-a construit.

Se demontează șina sau deja a ocupat definitiv Pârtia Nouă?

Maria Floricică susține că șina e demontabilă. Dar că nu se demontează ușor și că – pentru iarna următoare, cel puțin – va rămâne pe pârtie.

„Pe de o parte, avem garajul îngropat, care – dincolo de nivelul solului – are doar niște luminatoare. Este situat la cota 1.400, unde există și alte construcții, restaurante și cabane. Nu încurcă în niciun fel coborârea cu schiurile pe pârtie.

Și există șina pe care se coboară și care este demontabilă. Nu există o fundație pentru șină, ea este prinsă cu ancore băgate în pământ. Da, s-au făcut lucrări acolo. Lucrări de drenaj și de nivelare în punct. Dar astfel de lucrări, tocmai, fac bine și pârtiei de schi.

Nu plănuim să demontăm șina, pentru iarna care urmează. Măcar iarna asta trebuie ținută, ca test. Să vedem ce înseamnă exploatarea pe timp de iarnă. Să vedem dacă există cerere ...

Oricum, când spun că e demontabilă. Dar nu vă imaginați că ninge și începem să o demontăm. Că nu terminăm de demontat în 2 zile. Dar în acele 2 zile zăpada ar putea să dispară.

Cred că e, mai degrabă, o decizie pe care o luăm toamna pentru toată iarna următoare, dacă lăsăm sania sau o demontăm”, a declarat Maria Floricică pentru Spotmedia.ro.

La realizarea saniei de vară au contribuit, în funcție de natura lucrărilor necesare:

  • angajați și  subcontractori ai Khione SKy SRL (societate deținută de Ion Marius Nicolescu)
  • angajați ai Sunkid GmBh (care produc echipamentele și componentele instalațiilor, dar realizează și montaj).

Ion Marius Nicolescu susține, de asemenea, că șina e demontabilă.

„Problema lor nu e asta. Sunt instalații similare la Durău și la Borsec.

Părerea mea este că instalația e greu de operat. Bagi sania în gondolă. Practic, blochezi o gondolă și astfel iei din capacitatea acelei instalații.

Ideal ar fi fost să aibă instalație proprie de urcare. Dar n-ar mai fi fost demontabilă. Doar că, la Sinaia, fiind zone naturale protejate, nu se poate construi așa ceva oriunde. Doar pe pârtii. Iar pe pârtii n-ai loc să faci instalație de urcare”, a declarat Ion Marius Nicolescu

De ce a întârziat inaugurarea anunțată pentru august

Pentru sania de vară s-au emis 2 autorizații de construire: una pe 11 aprilie 2025 și a doua, cu modificarea soluției inițiale, pe 23 iunie 2025.

Maria Floricică spune că și-a propus să inaugureze instalația în perioada august – septembrie 2025. Dar că nu s-a putut, din cauza vremii - cu furtuni și multă ploaie - care n-a permis sudarea șinei pentru sanie.  

Consilierul local Pavel Georgini susține că argumentul nu i se pare valabil, câtă vreme toată lumea știe cum e vremea la Sinaia și când avansează termene de inaugurare, nu doar când ajunge să facă lucrări.

„La Sinaia plouă mult dintotdeauna. E zonă de munte, nu-i normal? Când îți faci un plan de afaceri pe Sinaia, iei în calcul asta. Nu te gândești că plouă doar din când în când, ca la Tulcea, nu?

Din mai până iulie, plouă și de două ori pe zi. Apoi, în august, septembrie, octombrie, plouă o dată la 2-3 zile. Și din noiembrie, din nou, și de 2 ori pe zi.

Așa e de când m-am născut eu în orașul ăsta. Nu s-a schimbat absolut nimic legat de vreme”, a precizat Pavel Georgini.

S-a terminat, în sfârșit. S-au făcut testele. De ce nu poate fi inaugurată?

TUS a ratat inaugurarea anticipată a saniei de vară. Între timp - potrivit informațiilor transmise la solicitarea Spotmedia.ro - s-a finalizat, pe 23 octombrie 2025, și perioada contractuală în care Khione Sky SRL și Sunkid Gmbh ar fi trebuit să predea totul la cheie.

S-au făcut teste de tot felul: cu sania goală, cu pasager adult, cu pasager adult și încărcare suplimentară, teste de convoi etc.

La acest moment, potrivit TUS - care este beneficiarul instalației și care o va exploata - sania de vară este funcțională. Doar că... nu poate fi inaugurată.

Motivul: mai e nevoie de autorizări, pe care trebuie să le obțină constructorul - adică asocierea Khione Sky SRL - Sunkid Gmbh.

„Solicitarea începerii autorizărilor CNCIR a fost făcută în data de 29 septembrie 2025. Reprezentanții acestora au venit pentru verificări în teren de mai multe ori. Însă autorizarea instalației nu a fost finalizată până în prezent, în sensul în care nu s-a obținut încă autorizarea. Testele instalației, în teren, au fost finalizate cu succes.

Fără această autorizare, executantul lucrării - respectiv Khione Sky - Sunkid Gmbh - nu poate anunța terminarea lucrării. Respectiv nu se poate face recepția la finalizarea lucrării”, a transmis TUS, la solicitarea Spotmedia.ro.

În chinurile autorizării. De la ISCIR la CNCIR și înapoi

De autorizarea instalațiilor cum e sania de vară se ocupă, de regulă, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR).

Dar testele pe baza cărora autorizează ISCIR le face o societate care funcționează sub autoritatea tehnică a ISCIR. Anume: Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA.

L-am întrebat pe Ion Marius Nicolescu ce probleme are cu autorizarea instalațiilor, câtă vreme susține că toate testele au ieșit bine.

Nicolescu susține că sunt 2 probleme:

  • una ține de punerea în funcțiune
  • a doua, de autorizația de conformitate.

„Punerea în funcțiune, pentru instalațiile de agrement - se face potrivit PT R19 (un set oficial de reguli cu privire la proiectare, construcție, montaj etc pentru anumite instalații - n.red.). Se ocupă de asta ISCIR, potrivit HG 435/2010.

Cererea de autorizare a fost depusă în septembrie la ISCIR. A depus-o TUS, urmând ca noi să plătim procedura. Că așa scrie în contractul nostru, să asigurăm și autorizarea. Dar autorizarea, în sine, vine la TUS pentru că ei vor folosi instalația.

Au venit cei de la CNCIR, au făcut teste. Totul e ok. S-au uitat la documente. Au cerut completări. Le-am trimis.

Ultima lor solicitare a lor a fost să cerem noi un punct de vedere de la ISCIR, dacă sania se încadrează la autorizare pe PT R19. Deși, după părerea mea, legislația e clară: pe PT R19 trebuie făcută autorizarea.

De ce susține CNCIR că ar fi ceva de lămurit, aici? În 2018, a dat ISCIR un comunicat în care se menționează că instalațiile de agrement se montează în parcuri de distracții sau locuri de joacă.

Pârtia de schi nu e loc de joacă. Nici parc de distracții nu e, în accepțiunea lor, pentru că nu are gard. Nu e spațiul delimitat. Și atunci ... așteptăm să emită ISCIR punct de vedere.

Mi s-a părut puțin ieșit din comun că CNCIR ne-a pus pe noi să cerem punct de vedere de la ISCIR și nu l-a cerut direct de la Institutul sub care funcționează”, a declarat pentru Spotmedia.ro Ion Marius Nicolescu.

A doua problemă pare chiar puțin mai complicată.

„În ceea ce privește declarația de conformitate, avem legislație europeană. Mai exact, o directivă care se numește Directiva «Mașini».

Potrivit acesteia, pentru echipamentele cu risc e nevoie ca un organism intermediar care să emită un certificat de conformitate. Cum ar fi TUV și RINA. Sau, la noi, CNCIR.

Există o anexă în directivă care menționează care sunt instalațiile pentru care trebuie organism intermediar. Sania montană nu e menționată în anexă. Așa că, în cazul ei, conformitatea se asigură, în mod normal, printr-un proces de evaluare a procedurii de fabricație.

Sunkid Gmbh - firma din Austria care a vândut o mulțime de echipamente de felul ăsta în Europa - a mers până acum pe conformitate prin evaluarea procedurii de fabricație.

La noi, se pare că nu e suficient pentru CNCIR. Așa că au întrebat ISCIR dacă e bine să accepte conformitatea prin evaluarea procedurii de fabricație sau nu. Și așteaptă răspunsul ISCIR.

Ceea ce pot să vă spun este că recent am autorizat o instalație mult mai complexă la Predeal, care are și parte de urcare. E făcută tot cu Sunkid Gmbh. Practic, același tip de contract, să zicem.

Am depus documentația la ISCIR Brașov, am primit procesul verbal și poate funcționa, până vine cartea instalației și care poate dura până la 3 luni.

Și pentru noi a fost surprinzător cât de complicate sunt lucrurile la Sinaia”, a mai declarat Ion Marius Nicolescu.

Concluzie: sania de vară e gata toamna. Și mai durează până la inaugurare

În concluzie, constructorul și beneficiarul susțin că, în sfârșit, controversata instalație e gata. Nu în vară - așa cum își asumase inițial beneficiarul - ci puțin după mijlocul toamnei.

Când o vor putea folosi turiștii sau dacă se va mai demonta vreodată rămâne să aflăm.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇