Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu intenționează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin până când nu va considera că există un acord pentru a asigura pacea între Rusia și Ucraina.
Trump a spus că nu va „pierde timpul” programând o nouă întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin fără un acord în vedere pentru a se pune capăt conflictului din Ucraina, relatează AFP.
„Ar trebui să ştiu că vom ajunge la un acord”, le-a spus Trump jurnaliştilor aflaţi la bordul avionului său Air Force One, răspunzând unei întrebări despre ce l-ar putea convinge să organizeze un nou summit cu Putin.
„Nu voi pierde timpul. Am avut întotdeauna o relaţie excelentă cu Vladimir Putin, dar această situaţie a fost foarte dezamăgitoare”, a adăugat el, referindu-se la încercările sale de a soluţiona conflictul dintre Moscova şi Kiev.
Trump s-a întâlnit sâmbătă, la bordul avionului său, cu emirul și premierul Qatarului pentru discuții privind fragilul armistițiu din Fâșia Gaza, în timpul unei escale la Doha, în drumul său către Malaezia, relatează Agerpres.
Președintele american a declarat totodată că eforturile de stabilizare a Fâșiei Gaza avansează și că o forță internațională va fi desfășurată în curând. "Ar trebui să fie o pace durabilă", le-a spus Trump jurnaliștilor, întrebat despre situația din Gaza.
Qatarul ar fi dispus să contribuie cu trupe de menținere a păcii, dacă va fi necesar, a mai spus Trump, lăudând statul din Golf pe care l-a numit un aliat important și un actor cheie în stabilitatea regională.
