În ziua 1338 de război, Rusia a lansat noi atacuri cu drone împotriva capitalei ucrainene Kiev, pentru a doua noapte la rând. Cel puţin şapte persoane au fost rănite și s-au produs numeroase incendii. O grădiniță a fost lovită, iar cinci mașini au fost grav avariate.
Atacuri au avut loc și în Harkov, unde un pompier a fost ucis și cinci au fost răniți.
A apărut și o înregistrare, făcută publică de serviciile de informații militare ucrainene (GUR), în care se aude cum un comandant rus a ordonat soldaților săi să împuște civili lângă orașul asediat Pokrovsk.
Peste graniţă, Ministerul rus al Apărării a raportat atacuri cu drone asupra a 10 regiuni. A fost vizată şi rafinăria de petrol din Riazan, una dintre principalele instalații de combustibil ale Rusiei, unde s-au produs explozii.
Tot în Rusia, fără legătură cu atacurile ucrainene, 12 persoane au murit într-o fabrică de muniții din oraşul Kopeisk de la est de Munţii Ural, care a fost afectată de o explozie.
Între timp, Statele Unite au anunțat un nou pachet de sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia – Rosneft și Lukoil – în încercarea de a forța Moscova să accepte o încetare imediată a focului în războiul cu Ucraina.
Totodată, liderii UE, care se reunesc azi la un summit, intenționează să aprobe o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei și să continue planurile de utilizare a activelor Moscovei înghețate în Europa pentru a finanța efortul de război și economia Ucrainei pentru cel puțin următorii doi ani.
În replică, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, ameninţă cu un răspuns dureros şi spune că „UE nu are mijloace legale de a confisca activele rusești. Confiscarea lor ar fi furt”.
Și Putin a lansat azi o amenințare: el a declarat azi că va exista un răspuns ”foarte puternic” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk, pe care Ucraina le cere Statelor Unite.
Iar Ucraina ar putea cumpăra până la 150 de avioane de vânătoare Gripen din Suedia, plătite din active rusești înghețate, în baza unui acord încheiat miercuri.
Situația pe front
- Nou atac puternic în Kiev - Șapte persoane au fost rănite după ce rușii au atacat din nou Kievul cu drone. Mai multe clădiri au fost avariate și au izbucnit numeroase incendii. „Oricare dintre noi ar fi putut muri. Este o zonă rezidențială liniștită. Nu există obiective militare în jur”, a declarat un localnic pentru Kiev Independent, la scurt timp după un atac în cartierul Podil. Primarul orașului Kiev, Vitali Kliciko, spune că cinci dintre persoanele rănite au fost spitalizate. Conform relatărilor de la fața locului, acoperișul unei clădiri rezidențiale a fost lovit direct, iar geamurile altor imobile au fost sparte. Potrivit șefului Administrației Militare a orașului, Tîmur Tkachenko, o grădiniță a fost lovită în atac, iar cinci mașini au fost grav avariate. Atacul survine imediat după valul de rachete și drone de marți noaptea, care a provocat moartea a șase persoane și rănirea a cel puțin 44.
- Pompier ucis în Harkov - Un pompier din cadrul Serviciului de Urgență a fost ucis și cinci au fost răniți într-un dublu atac rusesc asupra regiunii Harkov, noaptea trecută. „În timp ce stingeau un incendiu provocat de un atac cu dronă asupra satului Zelenîi Hai, teroriștii ruși au lansat un nou atac asupra locului unde acționau pompierii. Atacul a curmat viața unui pompier. Cinci dintre colegii săi au fost răniți”, a anunțat Serviciul de Urgență al Ucrainei.
- Probleme cu trenurile - Serviciile feroviare din regiunile Sumî, Dnipropetrovsk și Harkov au fost perturbate din cauza atacurilor rusești. În Sumî, forțele ruse au lovit o gară, iar doi membri ai echipajului unei locomotive au fost răniți și duși la spital, au anunțat reprezentanții Căilor Ferate Ucrainene. Anumite secțiuni nu au curent electric, iar trenurile au fost suspendate. De asemenea, trenurile de navetiști din regiunile Dnipropetrovsk și Harkov au suferit modificări de traseu și întârzieri de până la aproximativ 1,5 ore din cauza lipsei de curent electric pe anumite secțiuni.
- 130 de drone deasupra Ucrainei - Forțele ruse au lansat 130 de drone de atac împotriva Ucrainei, noaptea trecută, inclusiv Shahed. „Până la ora 08:30, forțele de apărare aeriană au distrus sau bruiat 92 de drone deasupra nordului și estului Ucrainei. Atacuri cu 25 de drone au fost confirmate în 11 locuri”, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei.
- Ordin pentru împușcarea civililor - Un comandant rus a ordonat soldaților săi să împuște civili lângă orașul asediat Pokrovsk, arată o discuție radio interceptată și făcută publică de serviciile de informații militare ucrainene (GUR). „Nu lăsați pe nimeni să treacă, pe nimeni cu bagaje mari. Pur și simplu, împușcați-i”, se aude un comandant rus. Ordinul de a ucide civili a fost emis de comandantul de teren al Brigăzii 30 Infanterie Motorizată Separată a Rusiei, parte a Armatei a 2-a de Arme Combinate a Districtului Militar Central, potrivit GUR. Kiev Independent a precizat că nu poate verifica în mod independent conținutul înregistrării audio.
- Jurnaliști uciși - O dronă rusească a ucis doi jurnaliști ucraineni în orașul Kramatorsk, în estul Ucrainei. Freedom TV, o organizație de știri finanțată de stat, a confirmat primele rapoarte despre atac publicate de guvernatorul regional din Donețk, care a postat imagini cu rămășițele carbonizate ale mașinii reporterilor, scrie The Guardian.
Ce se mai întâmplă în Rusia
- Explozie într-o fabrică de muniții - 12 persoane au murit în urma unei explozii într-o fabrică de muniții din oraşul Kopeisk de la est de Munţii Ural, a informat TASS. Alte 18 persoane au fost rănite. Autoritățile nu au spus ce a cauzat explozia, dar guvernatorul regional, Alexei Teksler, a subliniat că „nu se vorbește despre un atac cu drone”.
- Atac cu drone la scară largă - Ministerul rus al Apărării a raportat un atac cu drone la scară largă asupra a 10 regiuni. Sistemele de apărare aeriană ar fi doborât 139 de drone ucrainene.
- Rafinărie lovită - Un atac cu drone a vizat rafinăria de petrol din Riazan, una dintre principalele instalații de combustibil ale Rusiei, provocând explozii, potrivit localnicilor. Ministerul rus al Apărării a anunțat că a doborât 14 drone ucrainene în regiune, iar guvernatorul Pavel Malkov a confirmat izbucnirea unui incendiu la un obiectiv industrial, fără a-l identifica explicit. Rafinăria din Riazan, esențială pentru aprovizionarea cu combustibil a regiunii centrale a Rusiei, a fost vizată de mai multe ori de la începutul anului, pe fondul intensificării atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse, scrie Kiev Independent.
Sancțiuni pentru Rusia
- Trump sancționează cele mai mari două companii petroliere din Rusia - Statele Unite au anunțat un nou pachet de sancțiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia – Rosneft și Lukoil – în încercarea de a forța Moscova să accepte o încetare imediată a focului în războiul cu Ucraina. Măsura marchează cea mai fermă acțiune a administrației Trump de până acum împotriva Kremlinului. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a afirmat că decizia a fost luată din cauza „refuzului lui Putin de a pune capăt acestui război lipsit de sens”. El a adăugat că Rosneft și Lukoil alimentează financiar mașina de război a Kremlinului. Detalii AICI.
- China nu mai ia țiței rusesc adus pe mare - Principalele companii petroliere de stat din China au suspendat achiziţiile de ţiţei rusesc transportat pe mare, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva Rosneft şi Lukoil, cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei. Beijingul importă în jur de 1,4 milioane de barili pe zi de petrol rusesc pe cale maritim. Detalii AICI.
- Crește prețul petrolului - Preţurile petrolului continuă să crească după ce SUA au anunţat sancţiuni împotriva companiilor ruse Rosneft şi Lukoil. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,76 dolari, sau 2,81%, la 64,35 dolari la ora 00:41 GMT (3:41, ora României), iar contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate din SUA au crescut cu 1,68 dolari, sau 2,87%, la 60,18 dolari.
- Liderii europeni pregătesc noi sancțiuni - Liderii UE, care se reunesc joi la un summit, intenționează să aprobe o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei și să continue planurile de utilizare a activelor Moscovei înghețate în Europa pentru a finanța efortul de război și economia Ucrainei pentru cel puțin următorii doi ani. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summit-ul de o zi de la Bruxelles, în timp ce el și susținătorii săi europeni fac presiuni pentru un armistițiu care să pună capăt celor aproape patru ani de luptă. Și președintele Nicușor Dan participă joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European. Detalii AICI.
- Rusia promite un „răspuns dureros” - Orice acțiune a UE de confiscare a activelor rusești va duce la un „răspuns dureros” din partea Rusiei, a amenințat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova. „UE nu are mijloace legale de a confisca activele rusești. Confiscarea lor ar fi furt”, a spus Zaharova, citată de The Guardian..
Alte informații relevante
- Putin ameninţă cu un răspuns ”foarte puternic” la Tomahawk - Preşedintele rus a ameninţat azi cu un răspuns ”foarte puternic” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk, pe care Ucraina le cere Statelor Unite. ”Dacă astfel de arme sunt folosite pentru a lovi teritoriul rus, răspunsul va fi foarte puternic, ca să nu spunem devastator. Ei să se gândească bine”, a subliniat el.
- De ce nu se grăbește Putin să vină la Budapesta - Președintele rus Vladimir Putin a declarat că ideea de a organiza un summit Rusia-SUA la Budapesta a fost o inițiativă americană, dar că participarea „din scurt” la acest eveniment „ar fi fost o greșeală”. Detalii AICI.
- Centrala de la Zaporojie a fost reconectată - Alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare Zaporojie a fost restabilită după o întrerupere-record de o lună, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează AFP. Agenţia a adăugat că va continua să colaboreze cu Rusia şi Ucraina pentru a permite refacerea unei alte linii electrice. Sâmbătă, AIEA a anunţat începerea lucrărilor de reparare a liniilor electrice avariate. Anterior, agenţia explicase că erau necesare reparaţii de ambele părţi ale liniei frontului, la câţiva kilometri de centrală.
- Două avioane ruseşti au intrat 18 secunde în spaţiul aerian al Lituaniei - Un avion de tip Su-30, ”probabil în cursul unui antrenament de reaprovizionare” cu carburant în zbor, şi un avion de reaprovizionare cu carburant de tip Il-78 au pătruns joi pe teritoriul lituanian - aproximativ 700 de metri - şi l-au părăsit după 18 secunde, în apropierea orăşelului Kybartai, precizează într-un scurt comunicat armata lituaniană. Două avioane de vânătoare spaniole de tip Eurofighter Typhoon, care se aflau într-o misiune de patrulare aeriană NATO în spaţiul aerian al ţărilor baltice, ”au fost trimise” imediat în zona incidentului. ”În seara de 23 octombrie, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federaţiei ruse în Lituania a fost convocat (…), i-a fost remisă o notă de protest şi i-a s-a transmis un protest puternic faţă de încălcarea spaţiului erain lituanian”, a anunţat într-un cominicat Ministerul lituanian de Externe.
- Avioane de vânătoare cumpărate cu bani rusești - Ucraina ar putea cumpăra până la 150 de avioane de vânătoare Gripen din Suedia, plătite din active rusești înghețate, în baza unui acord încheiat miercuri, potrivit The Guardian. Ucraina deține deja avioane de vânătoare F-16, fabricate în SUA, și avioane de vânătoare Mirage 2000 din Franța. Gripen a fost mult timp considerat mai practic pentru condițiile de câmp de luptă din Ucraina - fiind construit, de exemplu, pentru a decola și a ateriza pe drumuri civile, precum și pe piste, astfel încât să poată pleca de oriunde, nu doar de pe aerodromuri. Premierul suedez, Ulf Kristersson, a declarat că finanțarea achiziției ar putea proveni din active rusești înghețate deținute în țările occidentale și de la națiuni aliate din „coaliția celor dispuși”.
- Rusia a predat rămăşiţele a 1.000 de ucraineni - Rusia a predat joi Ucrainei 1000 de cadavre prezentate ca fiind ale soldaţilor ucraineni ucişi în luptă, a anunţat administraţia ucraineană responsabilă cu prizonierii de război. „Operaţiunile de repatriere au avut loc astăzi joi şi vizează 1000 de cadavre”, a subliniat administraţia pe Telegram, salutând ajutorul acordat de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Identificarea cadavrelor trebuie să fie efectuată de medici legişti şi anchetatori, sub autoritatea justiţiei ucrainene.
