Se credea că hipopotamii au dispărut din Europa Centrală în urmă cu aproximativ 115.000 de ani, dar noi descoperiri fosile spun o altă poveste.
În prezent, hipopotamul trăiește exclusiv în Africa subsahariană, dar nu a fost întotdeauna așa. Cu mii de ani în urmă, acesta trăia și în Europa Centrală, iar descoperiri recente arată că pentru o perioadă mult mai lungă decât se credea anterior, scrie IFL Science.
În timpul Pleistocenului mijlociu și târziu (aproximativ 780.000 – 12.000 de ani în urmă), clima Europei a oscilat între perioade de temperaturi înghețate și intervale mai calde, ceea ce a permis hipopotamilor să migreze din Africa în mai multe valuri.
La apogeul distribuției lor geografice, hipopotamii se întindeau din Insulele Britanice, în nord-vest, până în peninsulele Iberică și Italiană, în sud.
Conform descoperirilor făcute din zona Upper Rhine Graben din sud-vestul Germaniei, hipopotamii au continuat să existe acolo până acum între 47.000 și 31.000 de ani — adică în plină eră glaciară.
Datarea cu radiocarbon a fosilelor provenite de la 19 hipopotami a confirmat prezența lor în Europa Centrală în timpul unei faze climatice mai blânde din mijlocul perioadei Weichseliene (aproximativ 47.000 – 31.000 de ani în urmă). Asta îi plasează în aceeași perioadă și regiune cu mamuții și rinocerii lânoși, se arată într-un raport publicat de jurnalul Current Biology.
Între timp, secvențierea ADN-ului antic a arătat că hipopotamii din Europa glaciară aparțineau aceleiași specii ca hipopotamii africani moderni (Hippopotamus amphibius) și că prezentau o diversitate genetică foarte scăzută, semn că populația era mică și izolată și deja se confrunta cu probleme.
”Rezultatele arată că hipopotamii nu au dispărut din Europa Centrală la sfârșitul ultimei perioade interglaciare, așa cum se credea anterior”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Patrick Arnold.
”Prin urmare, ar trebui să reanalizăm și alte fosile de hipopotam din Europa continentală, atribuite tradițional ultimei perioade interglaciare”, a mai spus omul de știință.
”Studiul actual oferă perspective importante, demonstrând în mod impresionant că era glaciară nu a fost identică peste tot. Particularitățile locale formează împreună o imagine complexă – asemenea unui puzzle. Ar fi interesant și important să analizăm și alte specii de animale iubitoare de căldură, atribuite până acum ultimei perioade interglaciare”, a adăugat și profesorul Wilfried Rosendahl.