Bolnavi internați la psihiatrie, "tratați" cu bătăi și electroșocuri în spitale din România - raport de la Consiliul Europei

Bolnavi internați la psihiatrie, "tratați" cu bătăi și electroșocuri în spitale din România - raport de la Consiliul Europei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Europei a publicat un raport extrem de critic privind condițiile din sanatoriile pentru tratament psihiatric din România. Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) avertizează că unele tratamente aplicate pacienților „pot echivala cu rele tratamente, inumane și degradante”, încălcând articolul 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Concluziile vin ca urmare a unei vizite efectuate în 2024 de o echipă a comitetului care a avut ca scop evaluarea tratamentului și condițiilor de detenție din cele patru spitale de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță din România: Săpoca, Pădureni-Grajduri, Jebel și Ștei. Două dintre acestea – Săpoca și Pădureni-Grajduri – au fost vizitate anterior de experții CPT în 2014 și 2022.

Agresiuni fizice repetate și decese prin sufocare

În trei dintre spitale - Pădureni-Grajduri, Săpoca și Ștei - comitetul a primit „numeroase acuzații credibile și consistente” privind agresiuni fizice comise de personalul auxiliar asupra pacienților, se arată în raport. Relatările descriu „pălmuiri, împingeri, smulgerea părului, lovituri cu pumnii sau cu obiecte, chiar și atunci când pacientul era întins pe podea”.

La Spitalul Ștei, delegația CPT a fost informată că personalul ar fi folosit chiar și o armă cu șocuri electrice asupra pacienților - un incident aflat în prezent sub ancheta autorităților române.

Raportul semnalează și cazuri de neglijență mortală: în trei dintre cele patru spitale vizitate, opt pacienți au murit în ultimii trei ani „înecați cu mâncare”. CPT concluzionează că pacienții cu risc de sufocare nu sunt identificați la timp, iar măsurile de prevenție lipsesc.

Supraaglomerare și condiții „carcerale”

Deși unele renovări au fost realizate sau sunt în curs, comitetul descrie condițiile materiale drept „mohorâte, ne-terapeutice și lipsite de personalitate”, unele spații având „un aspect distinct carceral”.

La Pădureni-Grajduri, construcția unui nou pavilion nu a început încă, iar supraaglomerarea rămâne severă. În momentul vizitei, 78 dintre cei 409 pacienți erau nevoiți să împartă patul cu alți bolnavi.

Comitetul constată că numărul angajaților este insuficient pentru a asigura îngrijirea, tratamentul și supravegherea adecvată a pacienților. Nivelul redus de personal „afectează demnitatea pacienților și le pune în pericol siguranța”, încurajând totodată recurgerea excesivă la izolare sau imobilizare fizică.

Reacția autorităților: promisiuni de reformă și formare profesională

Guvernul României a transmis CPT un răspuns detaliat privind măsurile luate sau planificate. Autoritățile spun că în fiecare spital au fost implementate proceduri pentru identificarea pacienților cu risc de sufocare și au fost organizate cursuri de formare pentru personalul de secție.

De asemenea, România promite reforme în cadrul Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030 și printr-un Plan Național de Acțiune pentru sănătatea mintală, care prevede dezvoltarea serviciilor comunitare. CPT a anunțat că va continua dialogul cu autoritățile române pentru monitorizarea progresului.

Comitetul European pentru Prevenirea Torturii vizitează locuri de detenție din statele membre ale Consiliului Europei - închisorile, secțiile de poliție, centrele pentru imigranți, spitalele psihiatrice și căminele sociale - pentru a evalua modul în care sunt tratate persoanele private de libertate. După fiecare vizită, comitetul publică un raport cu constatări și recomandări către guvernul vizat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇