Suspiciuni de sabotaj la primul acoperiș verde al unei stații de autobuz din Arad. Ar fi fost otrăvit intenționat

Suspiciuni de sabotaj la primul acoperiș verde al unei stații de autobuz din Arad. Ar fi fost otrăvit intenționat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Proiectul-pilot de înverzire a stațiilor de autobuz și tramvai din Arad a fost serios afectat după ce plantele de pe prima stație amenajată s-au uscat brusc.

Potrivit analizelor realizate într-un laborator de mediu din Praga, plantele ar fi fost otrăvite, ceea ce indică un posibil act de sabotaj. Compania care a instalat acoperișul verde afirmă că rezultatele testelor arată „o mână criminală” în spatele distrugerii vegetației.

Conform reprezentanților firmei, specialiștii din capitala Cehiei au descoperit urme ale unui „amestec de erbicid și o substanță chimică cu acțiune oxidativă și deshidratantă”. Metaboliții identificați sunt, în mod normal, prezenți în natură, însă combinația lor sugerează o acțiune intenționată.

„Regretăm faptul că unii vor să discrediteze soluțiile ecologice de înverzire a orașelor, iar pentru aceasta sunt în stare să comită acțiuni antisociale”, au transmis administratorii companiei pentru Agerpres.

„Un act premeditat conceput de o persoană cu cunoștințe horticole”

Compania consideră că metoda folosită indică un nivel ridicat de cunoștințe tehnice. „Un lucru deosebit de grav este că metoda folosită pentru distrugerea vegetației a fost concepută de o persoană care dispune de cunoștințe în domeniul horticulturii, ceea ce indică faptul că este vorba de un act premeditat”, se arată în răspunsul transmis agenției de presă.

Administratorii mai afirmă că, în orașe precum Cluj-Napoca și Târgu Mureș, unde au fost instalate peste 100 de acoperișuri similare, nu au existat astfel de incidente.

„Durabilitatea și rezistența acoperișurilor verzi cu structură similară în alte orașe, coroborată cu comportamentul speciei Sedum, respectiv prezența metaboliților de glifosat, întăresc concluzia că distrugerea vegetației acoperișului verde a fost un act de sabotaj”, arată reprezentanții companiei.

De la experiment ecologic la scandal public

Stația din Parcul Reconcilierii a fost instalată în 2024 pentru a testa o soluție ecologică ce ar urma să fie extinsă la cele peste 300 de stații din Arad. Acoperișurile verzi ar trebui să reducă efectul de seră produs de plexiglasul transparent și să îmbunătățească confortul călătorilor.

În iunie 2025, locuitorii Aradului au observat că stratul verde s-a uscat complet. Subiectul a devenit viral pe rețelele sociale, unde proiectul a fost ironizat drept „un eșec costisitor”.

„Pe rețelele de socializare s-a creat un curent de opinie care prezenta acest eșec ca fiind dovada banului public irosit pe fantezii”, au precizat reprezentanții firmei. Aceștia au remarcat însă că uscarea completă într-un timp atât de scurt este anormală pentru speciile Sedum, care în caz de secetă se retrag temporar, dar revin odată cu ploaia.

Proiectul refăcut și supravegheat video

După incident, compania a refăcut acoperișul verde pe cheltuiala proprie, pentru a demonstra viabilitatea proiectului. Stația va fi monitorizată video, iar administrația locală urmează să decidă dacă va extinde sistemul. Costul estimat pentru fiecare acoperiș verde este de aproximativ 700 de euro.

Încă din luna august, Primăria Arad a declarat că suspectează un act deliberat de distrugere a vegetației și a dispus prelevarea de probe pentru analiză. Implementarea proiectului a fost amânată până la clarificarea situației.

Decizia finală privind extinderea acoperișurilor verzi pe toate stațiile de tramvai și autobuz urmează să fie luată după evaluarea completă a rezultatelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇