PSD a obținut ce voia de la Bolojan, așa că moțiunea împotriva Dianei Buzoianu a picat la vot

PSD a obținut ce voia de la Bolojan, așa că moțiunea împotriva Dianei Buzoianu a picat la vot
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu (USR), a fost respinsă miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, înregistrându-se 87 de voturi pentru şi 200 de voturi împotrivă, iar 15 aleşi s-au abținut. 

Tot azi, reforma USR pentru Garda Forestieră a trecut de Senat.

Subiectul a devenit un nou punct de tensiune în coaliția de guvernare, după ce mai mulți parlamentari PSD au criticat-o pe Buzoianu pentru întârzierea avizelor de mediu necesare continuării lucrărilor la mai multe hidrocentrale, în special cea de la Pașcani.

Însă PSD a obţinut ce îşi dorea, aşa că parlamentarii săi nu au votat moţiunea AUR.

"Vom vota împotriva moțiunii pe Mediu", a spus Sorin Grindeanu, la finalul ședinței de grup a deputaților PSD, la Palatul Parlamentului.

”Vă mulţumesc că aţi transmis totuşi un mesaj clar astăzi de aici, din Parlament, şi anume că Parlamentul nu poate să fie folosit ca un instrument de propagandă pentru AUR”, a declarat ministrul Diana Buzoianu, după vot. 

Președintele PSD a anunțat că premierul a promis semnarea autorizației pentru hidrocentrala Pașcani până la sfârșitul săptămânii.

Sorin Grindeanu a declarat, miercuri dimineaţă, că în urma ședinței coaliției de guvernare de ieri premierul s-a angajat să rezolve două solicitări esențiale legate de proiectele energetice.

„Până la sfârșitul săptămânii, vom avea autorizația pentru (hidrocentrala - n.red.) Pașcani, după parcurgerea tuturor procedurilor legale. De asemenea, o ordonanță de urgență va conferi celorlalte hidrocentrale statutul de obiective strategice de interes național, ceea ce va simplifica semnificativ procedurile de autorizare și obținere a avizelor”, a spus Grindeanu, citat de Mediafax.

Liderul PSD a precizat că a cerut aceste măsuri premierului, pentru a respecta programul de guvernare.

După ce a primit aceste garanții, parlamentarii PSD au decis în unanimitate să voteze împotriva moțiunii AUR.

În moțiunea intitulată „Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”, AUR susține că Diana Buzoianu blochează „proiecte strategice”, în contextul în care România a devenit net importatoare de energie în prima jumătate a anului 2025.

Presiunea PSD pentru hidrocentrale

„Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creștere cu 54% a importurilor de energie electrică față de aceeași perioadă din 2024”, se arată în textul moțiunii, care mai notează că țara noastră a înregistrat tarife printre cele mai ridicate din UE pe piața spot.

În ședința de marți a coaliției, care a durat peste cinci ore, Diana Buzoianu a fost chemată să dea explicații.

Atunci PSD i-a cerut explicit să semneze avizul pentru hidrocentrala de la Pașcani pentru ca deputații social-democrați să nu voteze moțiunea. Aşa că ministrul Mediului și-a luat angajamentul acesta.

Context

Subiectul hidrocentralelor începute înainte de 1989 și abandonate ulterior a revenit frecvent în dezbaterea publică.

Unele dintre aceste proiecte sunt amplasate în arii protejate sau au impact asupra biodiversității, iar avizele de mediu sunt obligatorii înainte de reluarea lucrărilor. Însă presiunea tot mai mare pe securitatea energetică națională a dus la apeluri politice pentru „flexibilizarea” procedurilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇