Saga preluărilor suspecte pentru securitatea națională în ce privește compania Automecanica SA Mediaș continuă: compania vrea să facă noi preluări pentru a-și consolida poziția pe piață în industria de apărare românească și încearcă să simplifice calea de a obține avizul de securitate:
- Grupul Automecanica SA Mediaș, controlat de omul de afaceri Serghei Glinka, nu renunță la planul de a prelua fabrica Popeci Utilaj Greu din Craiova.
- Glinka este un om de afaceri care a fost inclus de Forbes în topul oamenilor de afaceri din Rusia, cu afaceri de peste 650 de milioane de dolari în urmă cu peste un deceniu.
- În urmă cu mai bine de un an compania depusese o primă solicitare la Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), proces care a rămas blocat fără un răspuns final.
- Asta după ce reprezentanții companiei Automecanica și-au retras prima cerere de preluare a Popeci Utilaj Greu în luna iunie.
- Motivul pentru care prima solicitare a fost retrasă a fost, conform Automecanica SA, faptul că unul dintre acționarii minoritari a renunțat la investiții. „A trebuit să refacem cererea cu datele actualizate”, a fost mesajul transmis din partea companiei.
- Miza acestui aviz CEISD este faptul că autoritățile de securitate națională vor trebui să verifice sursa finanțărilor prin care Automecanica ajunge să cumpere o firmă din industria de apărare a țării.
- În cazul unui aviz negativ, achiziția Popeci Utilaj Greu nu ar putea fi înregistrată la Registrul Comerțului. Retragerea primei solicitări are ca urmare practică întârzierea unui verdict al autorităților de securitate sau al celor concurențiale.
Grupul Automecanica a realizat a doua cerere către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) pentru a aviza pozitiv preluarea fabricii de material rulant Popeci Utilaj Greu din Craiova. Informația ne-a fost confirmată atât de reprezentanții CEISD, cât și de cei ai Automecanica.
Asta după ce prima cerere, aflată de la începutul anului trecut în analiza CEISD, nu a mai primit un răspuns (pozitiv sau negativ) din partea autoritățile române din cauză că Automecanica și-a retras solicitarea de avizare în luna iunie.
CEISD – din care fac parte reprezentanți ai instituțiilor de securitate națională, de control fiscal și al spălării banilor, dar și reprezentanți ai Consiliului Concurenței – verifică investițiile străine de peste 2 milioane de euro, dar și tranzacții peste acest prag făcute de firme și persoane din România în anumite domenii, cum ar fi mass-media sau industria de apărare.
Fără acest acord al CEISD tranzacțiile nu pot fi înregistrate la Registrul Comerțului.
O problemă a unui investitor minoritar
Referitor la noua solicitare depusă la CEISD, reprezentanții Automecanica SA Mediaș ne-au confirmat că a fost înaintat un dosar actualizat.
„Prima cerere a fost depusă în urmă cu mai bine de un an, iar răspunsul a întârziat să apară. Între timp, au avut loc mici schimbări în acționariatul companiei. Unul dintre acționarii minoritari, menționat în solicitarea inițială, a decis să renunțe la investiție și să iasă din firmă. În acest context, am considerat necesar să retragem vechea cerere și să depunem una nouă, cu datele actualizate. Aceasta este explicația simplă pentru care am ajuns să solicităm din nou aprobarea CEISD pentru tranzacția de achiziție a companiei Popeci Utilaj Greu. Nu au existat alte motive”, ne-a declarat Andrei Scobioală, administratorul companiei.
În ceea ce privește investiția vizată la Popeci Utilaj Greu, acesta ne-a dat asigurări că planurile rămân neschimbate.
„Nu avem în vedere să renunțăm. Este un proiect important pentru grupul Automecanica. Avem o înțelegere clară și solidă cu actualii acționari și așteptăm să finalizăm tranzacția imediat ce vom primi răspunsul CEISD”, a mai subliniat Scobioală.
„Până în prezent, am investit peste 16 milioane de euro din resurse proprii. Această sumă include nu doar contravaloarea acțiunilor Popeci Utilaj Greu, ci și plățile către creditori și furnizori, pentru a menține activitatea companiei și pentru a evita intrarea în faliment”, a mai completat el, adăugând că „la momentul semnării tranzacției, Popeci Utilaj Greu se afla sub presiuni financiare majore. Infuzia de capital pe care am realizat-o a permis stabilizarea companiei și continuarea activității. Avem planuri mari pentru aceasta companie.”
Acționarii
Curs de Guvernare a verificat la Oficiul Național al Registrului Comerțului situația acționariatului la data de 17 septembrie.
Conform datelor publice ale ONRC, Acționariatul Automecanica este următorul: Automecanica SKB Property SRL (48.3841%), Andrei Scobioală (48.3841%) și o listă de acționari cu 3,23%. Este vorba de foștii angajați ai firmei care au primit acțiuni în cadrul procesului de privatizare de după Revoluția din 1989.
La rândul său, Automecanica SKB Property SRL este deținută în totalitate de Serghei Glinka. Administrator este Mihail Scobioală, tatăl lui Andrei Scobioală.
Acționariatul este identic cu cel de la începutul anului.
Popeci Utilaj Greu SA din Craiova este o firmă deținută de Constantin Popeci.
Miza: avizul de securitate națională de CSAT – firma poate face șenile pentru blindate
În cazul tranzacției prin care Automecanica dorește să cumpere Popeci Utilaj Greu, CEISD a solicitat și un aviz de la Consiliul Suprem de Apărare a Statului (CSAT).
Solicitarea a fost făcută și în cadrul primei solicitări, depusă la începutul lui 2024, cât și în cea de-a doua, din această vară.
Informația ne-a fost confirmată de reprezentanți ai Consiliului Concurenței, instituție care asigură secretariatul CEISD.
„Operațiunea este, în prezent, în procedură de cercetare detaliată, procedură în care este solicitat și avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Precizăm că CEISD analizează tranzacțiile care au ca obiect anumite domenii de activitate (prevăzute la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012) și a căror valoare depășește două milioane de euro. În cazul în care operațiunea are un impact semnificativ asupra securității sau ordinii publice sau prezintă riscuri sau amenințări semnificative la adresa acestora, sunt analizate şi investițiile străine directe care nu depăşesc pragul de 2.000.000 euro”, sunt explicațiile primite de la Consiliul Concurenței.
Citeşte integral investigaţia Automecanica SA, controlată de un om de afaceri din topul Forbes Rusia, revine cu o nouă cerere la CEISD pentru preluarea Popeci Utilaj Greu. Miza: avizul de securitate națională de la CSAT – firma produce deja blindate pentru Armata română realizată de Curs de Guvernare