Exercițiul militar ruso-belarus „Zapad 2025” s-a încheiat fără escaladare. S-a întâmplat însă ceva surprinzător: guvernul de la Minsk încearcă să înfiripe o punte fragilă spre SUA. Cum ar trebui privită această evoluție?
Îngrijorările statelor de pe flancul estic al NATO privind o escaladare a conflictului au fost mari. „În total 100.000 de soldați au participat în ultimele cinci zile la exercițiul militar ruso-belarus ‘Zapad 2025’”, a declarat marți președintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul vizitei sale la manevră.
Aceștia au exersat strategii de apărare pe apă, pe uscat și în aer. Totuși, s-a antrenat și planificarea folosirii noii rachete rusești cu rază medie de acțiune, Oreșnik, care poate fi echipată nuclear. Și deja înaintea manevrei, numeroase drone rusești provocaseră agitație, dintre care mai multe fuseseră doborâte deasupra spațiului aerian polonez.
Între timp, însă, exercițiul militar s-a încheiat fără alte escaladări – iar dacă numărul soldaților participanți a fost într-adevăr atât de mare cum a indicat președintele rus poate fi cel puțin pus sub semnul întrebării, chiar dacă, potrivit lui Putin, manevra s-a desfăşurat „în total în 41 de locuri” între Marea Barents și Belarus.
Potrivit Kremlinului, la exerciții au participat și „contingente militare” din India, Bangladesh, Iran și, printre altele, Burkina Faso și Mali. Totuși, India a trimis, conform Ministerului Apărării de la New Delhi, doar 65 de soldați; cifrele din celelalte state nu sunt cunoscute, dar probabil nu au fost semnificativ mai mari. Iar în Belarus, conform ministrului Apărării de acolo, au luat parte doar „6.000 de soldați belaruși și 1.000 de soldați ruși”.
Observatori militari din SUA
Comportamentul reprezentanților statului Belarus din ultimele zile a constituit, în general, un contrapunct surprinzător față de apariția președintelui rus. În timp ce Vladimir Putin, la Niijni Novgorod, purta ostentativ uniformă de camuflaj și jongla cu cifre mari, vorbind despre faptul că exercițiul ar trebui „să respingă eventuale agresiuni”, liderul autoritar al Belarus, Alexander Lukașenko, s-a străduit să detensioneze situația: „Nu avem deloc intenția să amenințăm pe cineva”, a declarat acesta.
În timp ce în Rusia nu au fost admiși deloc observatori, conducerea de la Minsk a permis accesul unui număr mare de jurnaliști și observatori militari, care au putut urmări exercițiile lângă Borisov. Au fost invitați chiar și membri ai armatei din trei state NATO: Turcia, Ungaria și SUA.
A fost pentru prima dată din 2017 când doi militari americani au fost prezenți ca observatori. Potrivit unui raport al New York Times, cei doi au fost întâmpinați de ministrul belarus al Apărării, Viktor Hrenin, cu o strângere de mână: „Nu ascundem nimic. Vă arătăm orice doriți!” Apoi, Hrenin și-ar fi instruit subordonații să conducă delegația „în cele mai bune locuri”, pentru a putea vedea tot ce doreau.
„Ofensiva de șarm” a Minskului
Acest ultim eveniment este doar punctul culminant al unei evoluții care se contura încă de la noua învestire a președintelui american Donald Trump, pe 20 ianuarie anul acesta. Doar o săptămână mai târziu, regimul Lukașenko a eliberat o cetățeană americană anterior încarcerată – potrivit politologei Katsiaryna Shmatsina, de la Washington Lawfare Institute, „un gest calculat pentru a atrage atenția Washingtonului”. Încă din februarie, angajați ai Departamentului de Stat al SUA zburau la Minsk pentru a negocia eliberarea altor deținuți politici din Belarus.
Modelul s-a repetat în iunie 2025, când, după o vizită a trimisului special american Keith Kellogg la Minsk, alți 14 prizonieri politici au fost eliberați, printre care și proeminentul opozant Serghei Tihanovski – acesta intenționase să candideze împotriva lui Lukașenko la alegerile prezidențiale din 2020. În jurul acestor alegeri au avut loc proteste de masă împotriva liderului autoritar, la care regimul a răspuns cu represiuni masive.
Și abia săptămâna trecută reprezentanți americani au călătorit din nou la Minsk; de data aceasta au obținut eliberarea a 52 de jurnaliști și critici ai regimului. În schimb, SUA au relaxat sancțiunile existente împotriva companiei aeriene de stat belaruse, Belavia.
Ce speră să obțină Trump și Lukașenko din asta?
Dar cât de serioasă este, de fapt, apropierea dintre Minsk și Washington? „Președintele Trump crede, se pare, că Lukașenko l-ar putea ajuta să-l determine pe Putin să pună capăt agresiunii sale în Ucraina și să accepte un proces de pace”, explică pentru DW John Herbst, fost ambasador al SUA la Kiev și în prezent director al Centrului Eurasia din cadrul Atlantic Council. „Eu însă nu cred că această speranță se va împlini.” Trump promisese să încheie rapid războiul din Ucraina, dar s-a lovit în mod repetat de rezistența președintelui rus.
La rândul său, Alexander Lukașenko este, din punct de vedere politic și economic, practic complet dependent de Putin. „Da, este prins strâns în îmbrățișarea Kremlinului”, explică John Herbst, „dar ar dori să o slăbească și să aibă ceva mai mult spațiu de manevră – astfel încât să nu fie nevoit mereu doar să îndeplinească dorințele lui Putin și să-i asculte capriciile. Lukașenko a urmărit întotdeauna o anumită apropiere de Occident și, în special, de SUA.”
În strânsoarea Kremlinului
Dictatorul belarus, aflat de mult timp la putere, a încercat, încă de la anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, să se poziționeze la Washington drept „răul mai mic” în comparație cu Vladimir Putin, notează și Katsiaryna Shmatsina. De aceea au existat mereu contacte între cele două administrații.
Totuși, rămâne neclar cât de serios este Lukașenko în „ofensiva sa de șarm” către Washington – și cât de independent acționează el, de fapt, față de Moscova.
În timp ce Donald Trump speră să-l poată folosi pe dictatorul belarus aflat de mult timp la putere drept pârghie pentru a ajunge la Vladimir Putin, este foarte posibil ca liderul de la Minsk să-și joace rolul doar în strânsă coordonare cu Moscova.
John Herbst avertizează: „Lukașenko este un criminal. Conduce un regim autoritar brutal. El a făcut posibilă, parțial, agresiunea lui Putin în Ucraina. Nu există nicio îndoială că Lukașenko este un partener apropiat al Kremlinului.”
Desigur, acesta urmărește pentru Belarus o relaxare a sancțiunilor americane existente. Însă aceasta este o sabie cu două tăișuri – tocmai pentru că Rusia și Belarus sunt atât de strâns legate economic: „În măsura în care lui Lukașenko îi merge mai bine”, spune Herbst, „în cele din urmă îl ajută și pe Putin.”
Autor: Thomas Latschan