Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri, despre rectificarea bugetară, că nu se aşteaptă ca în zona sănătăţii să întâmpine tăieri, dar nu se aşteaptă nici la creşteri excepţionale.
El precizat că se așteaptă la un buget echilibrat, care să asigure banii pentru plata salariilor şi furnizorilor de medicamente.
”Nu mă aştept ca în zona sănătăţii să întâmpinăm tăieri, din contra. Nu mă aştept nici la creşteri excepţionale, dar ne aşteptăm la un buget echilibrat, care să ne asigure până la finalul anului bugetul necesar pentru plata salariilor şi pentru plata furnizorilor de medicamente şi de consumabile medicale”, a precizat ministrul, la Prima News.
Rogobete a mai spus că au existat discuţii extinse cu Ministrul Finanţelor care întotdeauna a avut o reacţie promptă, rapidă şi pozitivă în ceea ce priveşte sănătatea.
”De exemplu, săptămâna trecută, din Fondul de rezervă, s-a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii pentru tratamentul din străinătate. Acum căutăm soluţii pentru plata datoriilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Deci a existat întotdeauna o susţinere din această zonă”, a completat Rogobete.
Despre majorări de salarii, ministrul a spus că acum există o problemă, şi anume că plata gărzilor nu se realizează ca procent din venitul anului 2025, ci se realizează raportat la anul 2018.
”Este o discuţie, dar în acelaşi timp nu aş vrea să ignorăm faptul că anul trecut, în sistemul medical, a existat o creştere a salariilor, mai mult pentru asistentele medicale şi pentru personalul auxiliar, care a rămas în urmă în 2019, atunci când a existat cea mai mare creştere în domeniu, dar şi pentru medici. A existat o creştere inclusiv anul trecut. Avem acum o problemă, justificată de altfel, şi anume că plata gărzilor nu se realizează ca procent din venitul anului 2025, ci se realizează raportat la anul 2018. Aici este justificat.
Am spus de multe ori că suntem în discuţii cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor, încercăm să găsim o variantă. Nu cred că se va întâmpla anul acesta, pentru că presiunea bugetară, presiunea fiscală este una ridicată, însă există în perspectivă această gândire şi mai există ceva în perspectivă, care este şi jalon în PNRR, şi anume plata pe performanţă, un fel de plată suplimentară pentru îndeplinirea anumitor indicatori”, a spus ministrul.