Datele despre inflație anunțate de INS pentru luna iulie şi primele şapte luni ale anului confirmă ceea ce, oricum, bănuiam cu toţii: creşterea preţurilor rămâne o piatră în pantoful fiecărui operator din industria bunurilor de larg consum. Dacă în iulie rata inflaţiei a fost de 2,7% – pe alimente doar 0,4% -, atunci este de aşteptat ca în august, septembrie şi octombrie să fie mult mai mare, „graţie” creşterii TVA cu două puncte procentuale şi măririi accizelor la băuturile alcoolice, carburanţi şi tutun. Concluzia e simplă: competitivitatea de preţ rămâne o provocare majoră (poate chiar principală) pentru furnizori, distribuitori şi retaileri. Care vor fi soluţiile la care vor recurge aceştia, iată unele dintre necunoscutele viitorului apropiat.
Sigur, trecutul recent şi mai ales ultimele opt luni dau de înţeles că vom avea, în continuare, valuri de promoţii şi campanii de reduceri de preţ oferite prin diverse mecanisme care generează cumpărări repetate, adică au o componentă substanţială de loializare. În aproape toate categoriile de produse food şi non food ponderea vânzărilor în promoţie (de preţ) este de peste 15%, dar în unele categorii depăşeşte 40%! Parametrii şi detaliile viitoarelor promoţii şi campanii sunt însă extrem de importante – aici va fi efortul departamentelor de marketing şi trade marketing, vânzări, operaţional, logistică.
O altă mare preocupare a tuturor profesioniştilor din FMCG, Food Retail şi domeniile conexe este dată de repoziţionarea necesară în contextul evoluţiilor din piaţa de retail. Fiecare operator – fie furnizor de produse sau de servicii, fie distribuitor, fie retailer – este influenţat de consecinţele tranzacţiilor majore Ahold Delhaize – Profi şi Lidl – La Cocoş. Ce ajustări ale strategiilor operatorilor vor fi efectuate, iată alte necunoscute pentru viitorul apropiat şi nu numai.
În paralel cu viitoarele integrări Profi – Mega Image şi Lidl – La Cocoş (indiferent cât de mult sau de puţin avansate vor fi acestea), dezvoltarea segmentului de magazine de proximitate (exponenţi majori Froo, LaDoiPaşi Extra, Express), a francizelor de retail (LaDoiPaşi, Simply) şi extinderea sistemului de externalizare a managementului magazinelor (practicat de Profi, Carrefour Market şi Mega Image pentru Shop & Go) – toate acestea sunt provocări pentru toti operatorii şi totodată oportunităţi pentru furnizori, distribuitori. Cum vor fi abordate acestea, iată încă o serie de necunoscute.
Conferinţa „Navigând prin necunoscut” organizată în cadrul Club Retail abordează constructiv tema multiplelor necunoscute şi incertitudini din mediul de business: alegem să vorbim despre certitudinile asumate de companiile lider, de brandurile puternice şi de organizaţiile reziliente şi agile. Conectate între ele, acestea constituie un teren solid pe care partenerii de afaceri îşi pot clădi mai temeinic propriile planuri de afaceri pentru 2026 şi următorii ani.
Au confirmat participarea ca speakeri la ediţia din acest an a Clubului de Retail un număr de 17 personalităţi ale industriei bunurilor de larg consum, aceştia fiind prezentaţi în pagina dedicată a websiteului evenimentului, www.clubrh.ro.
Evenimentul se bucură de susţinerea a 48 de companii şi branduri emblematice pentru domeniul FMCG şi Food Retail, prezentate, de asemenea, pe websiteul Club Retail.
Ediţia 2025, 12 bis, a Clubului de Retail nu oferă vreo busolă infailibilă pentru navigarea prin necunoscut, dar oferă participanţilor posibilitatea de a găsi reperele necesare propriei orientări în câmpul de business. Conferinţa de la Club Retail este proiectată pentru toţi operatorii din FMCG, Food Retail şi domeniile conexe care sunt deschişi la dialog, la schimb de idei şi de informaţii, la împărtăşirea opţiunilor de lucru şi a viziunilor de dezvoltare. Aici profesioniştii din industria bunurilor de larg consum pun în comun informaţii, experienţă, idei şi se inspiră reciproc pentru o orientare mai clară a direcţiilor de business într-un mediu cu multe necunoscute.
La Poiana Braşov, între 1 şi 3 octombrie 2024, Piaţa şi partenerii săi pregătesc alte 48 de ore de conţinut de cea mai înaltă valoare, acelaşi quality business networking şi recunoscutul vibe prietenos al comunităţii create de Clubul de Retail.