Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a criticat modul în care premierul Ilie Bolojan a recurs în repetate rânduri la amenințări cu demisia în ședințele de coaliție.
Întrebat dacă se așteaptă ca premierul să plece din funcție în cazul în care Curtea Constituțională respinge proiectul privind pensiile magistraților, Grindeanu a transmis un mesaj ferm. „Chestiunea asta cu fluturatul demisiei, chestiunea asta eu nu o consider a fi o abordare constructivă și serioasă. Asta nu e o treabă pe care să o spui la fiecare întâlnire de coaliție. (…) Demisia, să știți că nu, și acum mă refer inclusiv la acest subiect, demisia nu trebuie să fie o pârghie de șantaj politic”, a spus șeful PSD.
Grindeanu a avertizat că astfel de declarații pun o presiune nejustificată asupra instituțiilor fundamentale ale statului. „Că presiunea asta pe care o pui, nu neapărat în cazul ăsta, pe Curtea Constituțională, nu cred că e o abordare neapărat constructivă. Acolo sunt nouă judecători ai Curții Constituționale care vor lua decizia în funcție de cât e sau nu e de constituțională o lege”, a mai declarat Grindeanu.
Totodată, el a subliniat că PSD susține necesitatea unor reguli clare și aliniate la standardele europene în privința pensionării magistraților: „Îmi doresc să existe o regulă comparativă cu regulile din alte țări din Uniunea Europeană.”
Bolojan așteaptă decizia CCR
Curtea Constituțională a României va discuta pe 24 septembrie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni că, în opinia lui, reforma pensiilor speciale ale magistraţilor, pentru care și-a asumat răspunderea în Parlament, respectă aspectele care ţin de constituţionalitate.
Întrebat într-o emisiune la TVR dacă va demisiona în cazul în care CCR va declara neconstituţională respectiva lege, Ilie Bolojan a răspuns: „Haideţi să vedem ce va decide Curtea Constituţională. Consider că acest proiect respectă aspectele care ţin de constituţionalitate, pentru că am încercat să ţinem cont de toate deciziile pe care Curtea le-a luat în perioada anterioară şi să aşteptăm această decizie”.