Mircea Lucescu, arătat cu degetul după Cipru - România 2-2: "Ce e cu schimbările astea? Cum am ajuns așa?"

Mircea Lucescu, arătat cu degetul după Cipru - România 2-2: "Ce e cu schimbările astea? Cum am ajuns așa?"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul naționalei României, a fost criticat după egalul din meciul Cipru – România 2-2, în care tricolorii au condus cu 2-0.

„Il Luce” a fost criticat pentru schimbările pe care le-a făcut și pentru modul în care a arătat jocul naționalei României.

Fostul internațional Basarab Panduru s-a declarat contrariat și a spus că nu înțelege cum a ajuns naționala României atât de slabă.

„Pandi” a mai spus că nu a înțeles schimbările făcute de Lucescu și că România nu a jucat fotbal contra Ciprului.

„E rău. Te chinui, încerci să fii echilibrat. Dar cum mama naibii am ajuns atât de slabi, într-un timp atât de scurt? Noi am avut un mare noroc că nu am pierdut. Noi nu am făcut nimic, doar am încercat niște contraatacuri. Ei au jucat.

Iar noi ne-am uitat la ei. Apoi, ce e cu schimbările astea? Totuși, e Mircea Lucescu selecționer, dar măcar să explice cineva ce e cu schimbările astea! Nu înțeleg nimic din ele.

Când văd fotbalul ăsta pe care nu l-am mai văzut, pot să mă întreb ce e asta. Când văd schimbările astea fără sens… Te întrebi ce mai e fotbalul ăsta. Nu înțeleg eu? Eu văd altfel fotbalul”, a declarat Basarab Panduru, la Prima TV.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!