Un motociclist a fost mușcat de urs pe Transfăgărășan

Un motociclist a fost mușcat de urs pe Transfăgărășan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un motociclist a fost atacat de un urs pe Transfăgărășan. Este vorba despre un cetățean străin care a fost mușcat de animal în timp ce se afla într-o coloană de mașini.

Potrivit IPJ Argeș, sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că un motociclist a fost mușcat de un urs, pe DN 7C – Transfăgărășan, pe raza comunei Arefu, în zona Valea lui Stan.

Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 73 de ani, cetățean străin, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe direcția Baraj Vidraru – Curtea de Argeș, a oprit pe partea carosabilă, în coloană, din cauza traficului aglomerat. În acel moment, un urs aflat pe marginea drumului l-a mușcat de gamba piciorului drept.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a acordat îngrijiri medicale bărbatului. Persoana în cauză a refuzat transportul la spital.

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș le recomandă șoferilor și motocicliștilor care tranzitează zona Transfăgărășan „să manifeste prudență și să evite apropierea de animalele sălbatice”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇