Iga Swiatek și Jasmine Paolini se înfruntă în finala de la Cincinnati

Iga Swiatek și Jasmine Paolini se înfruntă în finala de la Cincinnati
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul 3 mondial și campioană la Wimbledon luna trecută, s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari, în finala căruia o va avea ca adversară pe italianca Jasmine Paolini.

Swiatek a învins-o duminică, în penultimul act al competiției, cu 7-5, 6-3, pe kazaha Elena Rîbakina, cea care reușise să treacă în turul anterior de liderul clasamentului mondial, belarusa Arina Sabalenka.

Rîbakina a condus cu 5-3 în primul set, însă poloneza a revenit și a reușit să se impună cu 7-5, iar apoi a controlat setul secund (6-3), cedând un singur break pe durata întâlnirii care a durat 98 de minute.

În vârstă de 24 de ani, Iga Swiatek vizează al unsprezecelea său titlu într-un turneu WTA 1.000 și, totodată, revenirea pe locul 2 în clasamentul WTA, în cazul unui succes în finala cu Jasmine Paolini (locul 9 WTA).

Italianca a avut nevoie de trei seturi, 6-3, 6-7 (2/7), 6-3, pentru a câștiga semifinala sa împotriva rusoaicei Veronika Kudermetova (36 WTA), după două ore și 21 de minute de joc.

Swiatek, sextuplă campioană de Mare Șlem, n-a pierdut niciodată în cinci confruntări cu Paolini, una dintre ele în acest sezon, în semifinalele turneului WTA 500 de la Bad Homburg (pe iarbă).

Finala feminină de la Cincinnati va avea loc în noaptea de luni spre marți, după finala masculină dintre italianul Jannik Sinner și spaniolul Carlos Alcaraz.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!