Spartak Trnava - Universitatea Craiova, meci de infarct: Oltenii merg mai departe după o partidă cu șapte goluri

Spartak Trnava - Universitatea Craiova, meci de infarct: Oltenii merg mai departe după o partidă cu șapte goluri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Universitatea Craiova pierde, scor 3-4, cu Spartak Trnava, dar se califică în play-off-ul de accedere pe tabloul principal din Conference League. Oltenii se impun cu 6-4 la general, astfel că merg mai departe.

La adăpostul unui avantaj de trei goluri luat în tur, Universitatea Craiova a deschis scorul și în Slovacia, la Trnava, prin Ștefan Baiaram, care a scuturat plasa porții cu un șut excelent, în minutul 32.

Răspunsul slovacilor a venit aproape imediat, cu un gol marcat de Kratochvil, cu un șut pe jos de la distanță. La pauză a fost 1-1, în Slovacia.

În repriza secundă, oltenii lui Rădoi au luat gol în minutul 63, de la Nwadike, care a împins mingea în poartă cu capul din apropiere. Azango a marcat și el cu un șut imparabil din marginea careului, în minutul 68, și adus un final încins al partidei.

Dezastrul a continuat, iar în minutul 80 Spartak Trnava a reușit să egaleze la general, printr-un gol marcat din cădere de Kudlicka, după o lovitură liberă. S-a intrat în prelungiri.

Tudor Băluță a readus-o pe Craiova în avantaj, în minutul 101, cu o execuție acrobatică pe spate din careu. Nsimba a marcat și el după ce a scăpat singur cu portarul advers, în minutul 117, și a risipit emoțiile.

În play-off-ul Conference League, Universitatea Craiova va întâlni echipa turcă Istanbul Bașakșehir.

SPARTAK TRNAVA - UNIVERSITATEA CRAIOVA 4-3 (Kratochvil 36, Nwadike 63, Azango 68, Kudlicka 80 / Baiaram 32, Băluță 101, Nsimba 117) | 4-6 la general

Min. 120+2 - Final de joc, se risipesc emoțiile. Univesitatea Craiova se califică în play-off-ul Conference League.

Min. 117 - GOL CRAIOVA! Nsimba scapă singur cu portarul și îl execută pe Frelih. Oltenii scapă de emoții .

Min. 111 - Ocazie uriașă Trnava! Stevanovic scoate uluitor o minge de pe linia porții, la un șut din trei metri al adversarilor.

Min. 106 - A început repriza a doua de prelungiri.

Min. 105+1 - Pauză.

Min. 101 - GOL CRAIOVA! Tudor Băluță reia acrobatic pe spate, în poartă, o minge trimisă din dreapta și îi readuce pe olteni în avantaj.

Min. 91 - A început prima repriză de prelungiri.

Min. 90+5 - Final. Se intră în prelungiri.

Min. 80 - GOL TRNAVA! Incredibil! Spartak marchează din nou, prin Kudlicka, din cădere după o centrare din lovitură liberă, și egalează situația la general.

Min. 68 - GOL TRNAVA! Azango șutează imparabil de la marginea careului de 16 metri. Emoții pentru Craiova!

Min. 63 - GOL TRNAVA! Slovacii reduc din diferență! Nwadike împinge mingea cu capul în poartă, după un șut-bombă trimis în bară din lovitură liberă.

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+2 - Pauză.

Min. 36 - GOL TRNAVA! Șut excelent de la distanță al lui Kratochvil, la care Isenko nu poate face nimic.

Min. 32 - GOL CRAIOVA! Ștefan Baiaram șutează superb de la 20 de metri și deschide scorul!

Min. 1 - A început meciul.

Echipele de start:

Spartak Trnava: Frelih – Kpstrna, Nwadike, Karhan – Holik, Kratochvil, Prochazka, Mikovic – Azango, Duris, Skrbo
Rezerve: Vasil, Vantruba, Jureskin, Ujlaky, Gong, Kudlicka, Daniel, Tomic, Moistsrapishvili, Taraduda, Sabo, Badolo
Universitatea Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Mora, Teles, Băluță, Cicâldău, Ștefan – Al Hamlawi, Baiaram
Rezerve: Lung Jr., Popescu, Crețu, Mekvabishvili, Houri, Mogoș, Rădulescu, Stevanovic, Barbu, Băsceanu, Matei, Nsimba

După un succes răsunător cu 3-0 în tur, acasă, Universitatea Craiova s-a deplasat la Trnava pentru a-și asigura fără emoții calificarea mai departe în Conference League.

Oltenii lui Mirel Rădoi au câștigat fără drept de apel în Bănie, în fața propriilor suporteri, și au nevoie de un meci bun în deplasare pentru a merge mai departe.

Dacă se va califica, Universitatea Craiova va lupta pentru un loc pe tabloul principal din Conference League cu turcii de la Istanbul Bașakșehir, care au trecut de Viking Stavanger (Norvegia).

Ce a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare jocului

"Am face o mare greșeală să considerăm că suntem calificați. Am avut probleme în ultimul meci de campionat. Va fi o atmosferă incendiară. Ne pot surprinde printr-un pressing agresiv și cu mai mulți jucători în jumătatea noastră, dar suntem pregătiți. Am spus că am câștigat prima repriză, mai avem una.

Nu prea mă tem în fotbal, dar gândul te poate duce la prima etapă când am fost egalați de la 3-0. Dacă vom intra relaxați, le vom face meciul mai ușor adversarilor. Băieții au arătat că sunt motivați, dar e inevitabil, nu poți să te gândești că ai asemenea avantaj. Va trebui să găsim câteva lucruri care să nu aibă legătură cu rezultatul, să ne motivăm într-un alt fel. (…)

Eu nu am auzit pe nimeni să vorbească despre Istanbul Başakşehir. Dacă aș auzi asta, nu ar juca mâine! Asta ar însemna lipsă de profesionalism și lipsă de fair-play față de Spartak Trnava. Trnava e un adversar foarte bine organizat, ne așteptăm la o altfel de abordare din partea lor", a declarat Mirel Rădoi, la conferința de presă.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!