Mesaj comun al unor lideri UE pentru Trump și negocierile cu Putin: Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina

Mesaj comun al unor lideri UE pentru Trump și negocierile cu Putin: Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderii europeni au salutat sâmbătă planurile președintelui american Donald Trump de a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina, subliniind totodată necesitatea de a menține presiunea asupra Moscovei și de a proteja interesele de securitate ucrainene și europene.

Trump a anunțat că se va întâlni cu Putin pe 15 august în Alaska, subliniind că părțile, inclusiv președintele ucrainean Volodimir Zelenski, sunt aproape de un acord care ar putea rezolva conflictul din Ucraina declanșat de Moscova în urmă cu trei ani și jumătate, relatează duminică Reuters și AFP.

Președintele american este deschis ideii organizării unui summit trilateral cu Putin și Zelenski, însă deocamdată Casa Albă planifică o întâlnire bilaterală, așa cum a solicitat liderul de la Kremlin, a declarat un oficial de la Casa Albă.

„Orice decizie care s-ar lua împotriva noastră, orice decizie care s-ar lua fără Ucraina, ar fi o decizie împotriva păcii”, a avertizat Zelenski pe rețelele sociale, adăugând că „ucrainenii nu vor ceda teritorii invadatorilor”.

„Trebuie să existe un sfârșit onest al acestui război, iar Rusia trebuie să pună capăt războiului pe care l-a început”, a insistat președintele ucrainean sâmbătă seara în discursul său zilnic adresat populației.

Armata rusă controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.

Liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis în noaptea de sâmbătă spre duminică un comunicat comun în care salută eforturile lui Trump pentru pace, subliniind totodată necesitatea menținerii sprijinului pentru Ucraina și a presiunii asupra Rusiei.

„Împărtășim convingerea că o soluție diplomatică trebuie să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei și Europei”, au spus ei în comunicat.

„Suntem de acord că aceste interese vitale includ necesitatea unor garanții de securitate robuste și credibile care să permită Ucrainei să își apere eficient suveranitatea și integritatea teritorială”, se arată în comunicat, adăugând: ”Calea către pace în Ucraina nu poate fi decisă fără Ucraina”.

În comunicatul semnat de președintele francez Emmanuel Macron, premierul italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, premierul polonez Donald Tusk, prim-ministrul britanic Keir Starmer, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele finlandez Alex Stubb, liderii europeni afirmă că „rămân angajați față de principiul conform căruia frontierele internaționale nu trebuie modificate prin forță” și că „linia de contact actuală (linia frontului) ar trebui să fie punctul de plecare pentru negocieri”.

Ei au subliniat că negocierile pot avea loc doar în contextul unui armistițiu sau al reducerii ostilităților.

Inițiativa președintelui american a declanșat o intensă activitate diplomatică. Președintele ucrainean a avut convorbiri telefonice cu Emmanuel Macron și cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

La rândul său, ministrul britanic de externe, David Lammy, i-a primit sâmbătă la Londra pe vicepreședintele american JD Vance, pe șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, și pe fostul ministru ucrainean al apărării, Rustem Umerov, precum și consilieri europeni pe probleme de securitate națională, pentru „a discuta următorii pași către pace în Ucraina”.

Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a avut la rândul său o convorbire telefonică cu președintele rus Vladimir Putin.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇