În ultimii ani m-am uitat des la caricatura făcută de artistul Ion Bîrlădeanu (1946-2021) fostului președinte, decedat ieri, 5 august, 2025.
În câteva linii, genialul realizator de colaje și desene cu tentă politică a reușit să descrie personalitatea lui Iliescu, convingerile sale la care nu a renunțat niciodată și labirintul istoric prin care și-a dus existența și din care a supraviețuit, în ciuda faptului că a comandat acțiuni de represiune împotriva cetățenilor nevinovați, a dezbinat România și au murit oameni în urma deciziilor sale.
În caricatura lui Bîrlădeanu, Iliescu are o privire un pic sașie, dar imperfecțiunea redă indirect detașarea fostului președinte în momente de maximă tensiune socială.
Cine-și mai amintește discursul său de la venirea minerilor din data de 14 iunie 1990, de la RomExpo, sau negocierea cu liderii partidelor istorice din 28 ianuarie, același an, știe la ce mă refer.
În timp ce oamenii erau bătuți, răniți, uciși de forțele de represiune, Iliescu vorbea despre democrație, libertate, despre băgat sula în coaste de către Corneliu Coposu, liderul PNȚ-CD, care-i contesta legitimitatea.
Privirea nevinovată e susținută, în desenul lui Bîrlădeanu, de celebrul zâmbet cu care a defilat în trei mandate (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004), încercând să transmită că situația e sub control, deși România, după gravele conflicte interne, a fost izolată timp de un deceniu.
Pe cele două revere ale gulerului cămășii, Bîrlădeanu a desenat, criptat, simbolul comunismului - secera și ciocanul - care privite mai atent aduc și cu simbolul monedei euro, în opinia mea, un amestec prin care indică procesul complicat de ieșire a României din sfera de influență a Moscovei și integrarea europeană.
Artistul i-a desenat nasul exagerat de mare pentru a caricaturiza trăsăturile și a da portretului o tentă ironică, sugerând că a reușit să păcălească istoria și propriul popor.
Din primele mesaje și reacții de pe rețelele sociale, o mare parte a opiniei publice anunță că nu a uitat și nu e dispusă să ierte violențele din 1989 și modul de reprimare a opoziției și a protestelor de stradă din anii ’90.
- Reacții la moartea lui Ion Iliescu – contrast puternic între mesajele de la PSD, USR și PNL. Ce spun Nicușor Dan și PF Daniel
- Presa străină reflectă moștenirea contrastantă lăsată de Ion Iliescu – de la intrarea în NATO la crime împotriva umanității
Marea problemă a fostului președinte e aceea că a uzurpat puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu prin mașinațiuni politice, fiind sprijinit de un grup de oameni cu conexiuni la Kremlin.
Vidul de putere creat de prăbușirea regimului Ceaușescu a fost ocupat rapid de Iliescu, care a venit în fața națiunii și a spus că nu va candida în alegeri, ci doar va deține puterea pentru o perioadă limitată, până când situația politică se va stabiliza.
De ce a făcut acea promisiune? De ce s-a răzgândit? Sunt două întrebări la care nu a răspuns niciodată.
Acea minciună din acele zile a săpat ca un cancer la temelia societății românești, provocând o suferință, niciodată tratată, ca să nu mai vorbim de vindecare.
De atunci, societatea a fost ruptă în două, între cei care au considerat că au fost trădați, iar revoluția confiscată, și cei care au profitat de pe urma schimbării politice, unii dintre ei foști torționari, salvați și protejați de noul lider Ion Iliescu.
E greu de spus ce secrete, ce informații și ce sprijin a primit Iliescu de la Kremlin și de la elita politică din jurul lui Ceaușescu care și-a cumpărat supraviețuirea, pentru că sistemul de putere format atunci l-a protejat până la ultima suflare.
Ion Iliescu nu a fost niciodată un democrat, ci un politician cinic pe care l-a interesat conservarea puterii și a influenței cât mai mult posibil.
Pentru cine nu știe, imediat după instalarea în fruntea statului, ministrul Apărării devine Nicolae Militaru, un agent sovietic, marcat de contraspionajul românesc încă din timpul lui Ceaușescu, iar întreg spionajul românesc a fost dat pe mâna lui Mihai Caraman, de asemenea un agent sovietic care a transmis informații secrete NATO, Kremlinului.
Caraman a condus SIE (Serviciul de Informații Externe) până în anul 1992 și a plecat de acolo doar ca urmare a prăbușirii Uniunii Sovietice, Iliescu rămânând fără sprijinul Moscovei o perioadă.
În opinia mea, documentând și analizând comportamentul și deciziile fostului președinte, Iliescu nu s-a gândit niciodată la România. Nu a avut o viziune pentru țară, una pentru viitor. Multe din deciziile lui au fost efectul unui calcul politic, al unor pași făcuți cu scopul imediat de a rămâne la putere.
Până la prăbușirea URSS, în august 1991, deci o perioadă de un an și opt luni, România a fost pusă total la cheremul Moscovei de către Ion Iliescu și cercul său de spioni și agenți KGB și GRU. Acea decizie de a prelua puterea prin forță, luată împotriva publicului larg care încă din decembrie i-a transmis un mesaj clar: “Jos comunismul!”, are importante consecințe și în ziua de azi.
Călin Georgescu și tot dezastrul produs anul trecut sunt efecte târzii ale faptului că Iliescu a venit la conducerea țării în mod nedemocratic, în decembrie 1989, punând apoi în aplicare un plan sinistru de violențe și confruntări interne pentru a se prezenta în fața unei națiuni speriate și timorate ca fiind singurul salvator.