Orientarea în carieră nu se limitează la adolescenți: de ce ai nevoie de ghidare și la 30 de ani

Orientarea în carieră nu se limitează la adolescenți: de ce ai nevoie de ghidare și la 30 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La 30 de ani sau la 40, poate chiar mai târziu, vine un moment în care te întrebi: „Îmi mai place ceea ce fac?”, „Ce mi se potrivește cu adevărat acum?”, „Pot să o iau de la capăt”? Poate ai bifat câteva reușite profesionale, ai schimbat câteva locuri de muncă, ai investit ani de muncă într-un domeniu care părea promițător. Și totuși… simți că nu mai ești pe drumul potrivit.

Eu sunt Cristina Vasile, coach de carieră și consilier pentru orientarea în carieră. Nu te întâmpin cu formule standard și nici nu îți spun ce ar trebui să faci. Rolul meu este să-ți fiu alături cu empatie, atenție și instrumente clare care să te ajute să-ți clarifici direcția profesională. Te însoțesc cu deschidere, fără judecată, într-un spațiu sigur în care îți poți pune întrebările esențiale și poți descoperi răspunsuri autentice.

De ce ai nevoie de orientare în carieră chiar și după ani de muncă

Mulți asociază consilierea de carieră cu adolescenții care se pregătesc pentru primul job sau alegerea facultății. Dar orientarea profesională este la fel de importantă și la 30, 40 sau 50 de ani. De ce? Pentru că tu nu mai ești aceeași persoană. Ce conta pentru tine la 20 de ani poate să nu mai fie relevant acum.

Poate că îți dorești un program de lucru mai flexibil pentru a fi mai prezent(ă) în familie. Poate că simți că munca ta nu îți aduce satisfacție sau că îți irosește resursele interioare. Poate că, pur și simplu, simți nevoia unei schimbări, dar nu știi de unde să începi. Toate aceste semnale sunt firești. Ele nu sunt un eșec, ci invitații la un nou început.

Cum te pot sprijini în acest demers nou din viața ta

Întâlnirile noastre sunt ghidate de întrebarea: „Cine ești tu acum și ce vrei să devii”? Te ajut să explorezi clar ce te motivează, ce valori ai, ce competențe ai dezvoltat și cum poți construi un parcurs profesional care să ți se potrivească.

Lucrăm cu metode moderne și eficiente: exerciții de reflecție, întrebări deschise, tehnici de coaching, testări vocaționale și discuții aplicate. Nu ofer soluții magice și nici nu iau decizii în locul tău. Însă creez cadrul în care TU poți decide, informat(ă) și asumat(ă), ce drum vrei să urmezi mai departe.

Nu contează dacă ești la început de drum, în plin impas profesional sau în căutarea unui nou sens. Important este că ai decis să cauți mai mult. Iar eu sunt aici să te însoțesc.

Tipuri de servicii disponibile pentru ședințele de consiliere

Pentru a-ți oferi flexibilitate, ai la dispoziție mai multe tipuri de servicii, în funcție de nevoile tale actuale:

  • Consiliere în carieră;
  • Consiliere pentru șomeri și persoane fără venit actual;
  • Serviciu de consiliere/asistență în căutarea unui loc de muncă;
  • Consiliere CV;
  • Teste de orientare în carieră.

Dacă simți că ești într-un punct de răscruce profesională și nu mai vrei să mergi singur(ă) pe drumul întrebărilor, programează acum o ședință de orientare în carieră. Împreună putem aduce mai multă claritate în alegerile tale!