Zeci de deținuți din București, Giurgiu și Ploiești au fost mobilizați, vineri dimineață, pentru a ajuta la curățarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, grav afectată de furtuna de joi seară.
Inițiativa are loc în regim de voluntariat și vine în contextul în care autoritățile au demarat o evaluare tehnică și administrativă privind avariile severe produse de fenomenele meteo.
„29 de deţinuţi de la Penitenciarul București-Jilava au pornit de la prima oră înspre Academia de Poliţie pentru a da o mână de ajutor instituţiei în urma distrugerilor provocate de furtuna de aseară”, au transmis oficialii penitenciarului, care au precizat că deținuții vor lucra „cât este nevoie” pentru a sprijini eforturile de curățenie și refacere.
La acțiune se vor alătura și deținuți din alte trei unități de detenție: Rahova, Giurgiu și Ploiești. „Credem că aportul lor este esenţial în aceste zile”, au subliniat reprezentanții Penitenciarului Jilava.

Joi seară, o furtună puternică a produs pagube importante la una dintre clădirile Academiei de Poliție. Acoperișul a fost smuls de vânt, iar mai multe încăperi au fost inundate. Ca urmare, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că a fost demarată „o evaluare tehnică şi administrativă rapidă” pentru a identifica cauzele avariilor și eventualele responsabilități.
Intervenția vine în contextul unor acuzații lansate de Sindicatul Europol, care a reclamat public că problemele nu țin exclusiv de condițiile meteo, ci de „lucrări de mântuială” făcute cu „materiale de proastă calitate și zilieri necalificați”. „Acestea nu sunt efectele unui fenomen meteo extrem, ci ale unui sistem putred”, au afirmat reprezentanții sindicatului.
MAI a transmis că rezultatele evaluării vor fi făcute publice imediat ce verificările vor fi încheiate.