Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a recepţionat luni noi lucrări de modernizare dintr-o nouă etapă din proiectul de creştere a capacităţii operaţionale a Aeroportului Henri Coandă. Este vorba de o nouă pistă pentru aeronave şi cinci poziţii de parcare a avioanelor.
”Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă că luni, 14 iulie, au fost recepţionate noi lucrări de modernizare, pe o suprafaţă totală de 49.405 mp, prevăzute în cadrul etapei a patra din proiectul de creştere a capacităţii operaţionale a Aeroportului Henri Coandă şi de optimizare a condiţiilor de operare a aeronavelor”, anunţă compania de stat.
Investiţia a vizat construirea unui tronson al noii căi de rulare a aeronavelor (Charlie 1), precum şi lucrări de modernizare a platformei nr. 2 de îmbarcare-debarcare a pasagerilor, dar şi a căii de rulare actuale Charlie.
Odată cu finalizarea acestei etape, devin operaţionale atât noua cale de rulare Charlie 1, cât şi cinci poziţii de parcare a avioanelor.
În această fază au mai fost realizate lucrări la structurile rutiere aeroportuare, la sistemele de preluare a apelor pluviale de pe suprafeţele de mişcare, dar şi la sistemul de balizaj. Noile sisteme de balizaj si iluminat cu surse LED sunt realizate cu tehnologii moderne ce asigură o importantă reducere a consumului de energie.