Jucătorul care l-a convins pe Charalambous de la FCSB după Supercupa României: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Jucătorul care l-a convins pe Charalambous de la FCSB după Supercupa României: „Va avea mai multe minute în acest sezon”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a câștigat sâmbătă Supercupa României după ce a dispus de marea rivală CFR Cluj, scor 2-1 pe stadionul Steaua din cartierul Ghencea al Bucureștiului.

Antrenorul celor de la FCSB, cipriotul Elias Charalambous s-a arătat impresionat de calitățile unuia dintre jucătorii folosiți în seara precedentă. El a ținut să îl evidențieze pe Marius Ștefănescu, de 26 de ani, cel care a intrat din minutul 46, în locul lui David Miculescu. El este cel care i-a pasat lui Risto Radunovici în prelungirile partidei, pentru golul decisiv de 2-1.

Cipriotul a explicat faptul că Marius Ștefănescu va primi mai multe minute în acest sezon, nu așa cum s-a întâmplat în stagiunea trecută.

„E perfect să începi sezonul în acest mod, să câștigi trofee. Am fost la un nivel foarte, foarte ridicat. Suntem la începutul sezonului, a fost și destul de cald.

Mai ales în prima repriză am fost echipa care a avut ocazii. Și în repriza a doua am creat ocazii, ne-am pierdut puțin echilibrul în echipă după golul lor. Golul frumos al lui Risto a decis meciul la final.

În legătură cu Dennis Politic nu facem ceva special. A înscris la debut, încercăm să-l ajutăm din punct de vedere mental. E un jucător pe care îl cunoșteam de dinainte, știam că are calitate. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute în acest sezon.

Cel mai important este să am mulți jucători. Va fi greu, pentru că vom juca din 3 în 3 zile. Câștigând meciuri, trofee, normal că e plăcut.

Dar, repet, nu suntem în cea mai bună formă a noastră, e normal. Sunt convins că, odată cu trecerea fiecărei săptămâni, ne vom îmbunătăți jocul”, a explicat Charalambous, la conferința de presă de după meci.

Pentru campioana FCSB urmează miercuri seara primul meci european al sezonului, tot pe stadionul Ghencea, de la ora 20.30, cu campioana din Andorra, Inter Club d'Escaldes, în primul tur preliminar al UEFA Champions League.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!