Microsoft va disponibiliza aproximativ 9.000 de angajaţi, mai puţin de 4% din forţa sa de muncă globală, potrivit unei surse familiare cu situaţia citate de CNBC.
Anunţul făcut miercuri vine la începutul noului an fiscal 2026 pentru compania din Redmond, Washington, perioadă în care, în mod tradiţional, Microsoft îşi reorganizează structura operaţională.
În aprilie 2024, peste 1.600 de specialiști lucrau pentru Microsoft în București, Iași și Timișoara.
„Continuăm să implementăm schimbări organizaţionale necesare pentru a poziţiona compania şi echipele noastre cât mai bine într-o piaţă dinamică”, a transmis un purtător de cuvânt al Microsoft.
Citeşte informaţiile integral în articolul publicat de ŞtirileProTV.ro