Autoritățile din Giurgiu sunt în alertă după ce, duminică și în noaptea de duminică spre luni, au fost primite două apeluri la 112 privind posibila prezență a unei pantere negre în apropierea localităților Puieni și Istru. Se bănuiește că ar putea fi vorba despre animalul dispărut din Bulgaria, care a generat panică în ultimele zile.
„În zona localității Puieni, cu aproximativ trei ore înainte de apel, ar fi fost observate urmele unui animal sălbatic, posibil pantera dispărută din Republica Bulgaria”, a transmis IPJ Giurgiu.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, dar nu au găsit animalul, iar căutările continuă.
Un al doilea apel a fost înregistrat în noaptea de duminică spre luni, în zona Istru, municipiul Giurgiu, de data aceasta fiind sesizată prezența directă a felinei. Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu a preluat cazul, dar până în prezent, pantera nu a fost localizată, spun surse locale.
Potrivit Jandarmeriei Giurgiu, în jurul orei 3:00 dimineaţa, un echipaj a fost direcționat în cartierul Istru din Giurgiu, dar a constatat că animalul descris de apelantul de la 112 nu se afla în zonă. Totodată, nu au fost găsite alte urme sau indicii.
Situație în desfășurare
Deși pericolul nu este confirmat oficial, prezența unei feline mari în libertate nu este exclusă, iar vigilența rămâne ridicată în zonele de frontieră.
Populația este îndemnată să rămână precaută și să sune imediat la 112 în cazul în care observă un animal sălbatic de mari dimensiuni.
"Teroare" în Bulgaria
Povestea panterei negre începe în Bulgaria, unde animalul ar fi evadat dintr-o grădină zoologică privată, un loc unde – potrivit poliției – creșterea ilegală a felinelor mari este o practică în rândul crimei organizate.
Deja de două săptămâni, autoritățile bulgare au căutat intens prădătorul, cu drone cu camere termice, capcane și momeli, însă fără succes.
„Nu avem informații noi pentru moment, căutările continuă”, a declarat recent Dian Dimitrov, viceguvernatorul regiunii Șumen.
Imaginile video cu silueta panterei – o formă neagră cu coadă lungă – au devenit virale pe rețelele sociale, dar și ținta glumelor și dezinformării. Internauții au creat montaje AI, iar Chuck Norris apare într-unul dintre ele ținând pantera în lesă.
Experții: „Este o panteră neagră, nu un animal domestic”
Deși unele voci au pus la îndoială autenticitatea urmelor – susținând că ar putea aparține unui câine mare, nu unei pantere – autoritățile bulgare rămân prudente. Experții spun că animalul ar fi o panteră neagră, adică o variantă de culoare a leopardului sau jaguarului, deci un prădător periculos.
„Acesta nu este un animal domestic, ci un prădător care vânează”, avertizează Georgi Krustev, directorul unui parc natural național din Bulgaria.
Incidentul din Bulgaria amintește de confuzia iscată în Berlin, în 2023, când autoritățile au lansat o amplă operațiune pentru capturarea unei presupuse leoaice. S-a dovedit, ulterior, că animalul filmat era cel mai probabil… un mistreț.