Lumea se află într-un moment critic de tranziție economică, iar vechile modele încep să cedeze sub presiunea realităților noi.
Potrivit unei ample analize publicate de The Atlantic, economia globală poate fi comparată cu un supercomputer care procesează miliarde de date pentru a genera rezultate precum venituri, profituri și locuri de muncă. Acest „calculator” capitalist funcționează cu două componente: hardware-ul (piețele, instituțiile și reglementările) și software-ul (ideile economice dominante ale epocii).
Ne aflăm în momentul „Control-Alt-Delete”
De cele mai multe ori, acest sistem funcționează bine. Dar, din când în când, se blochează. De obicei, atunci e suficient un update de software – idei noi pentru probleme noi. Dar uneori este nevoie și de o modificare majoră a hardware-ului. Ne aflăm într-un astfel de moment „Control-Alt-Delete”.
Pe fundalul războaielor comerciale, al temerilor piețelor legate de datoria SUA, al scăderii încrederii consumatorilor și al slăbirii dolarului sub o administrație indiferentă, era globalizării condusă de America, cu liber schimb și societăți deschise, se apropie de final.
Economia globală trece printr-un upgrade al hardware-ului și testează un nou sistem de operare. Practic, un restart complet, cum n-am mai văzut de aproape un secol.
Pentru a înțelege de ce se întâmplă asta și ce înseamnă, trebuie să renunțăm la iluzia că virajul global spre populism de dreapta și naționalism economic este doar o eroare temporară și că lumea va reveni, în cele din urmă, la perioada relativ benignă a anilor 1990–2000.
Arhitectura „calculatorului” se schimbă, dar modul în care va funcționa noua versiune de capitalism depinde foarte mult de software-ul ales. Ideile dominante despre economie sunt într-un proces de transformare: trebuie să decidem cum va arăta noua ordine economică și în slujba cui va funcționa.
De la Marea Depresiune la New Deal: primul mare reboot
Ultima oară când lumea a trecut printr-un astfel de restart a fost în anii 1930, după prăbușirea piețelor financiare și declanșarea Marii Depresiuni. Răspunsul american a fost New Deal-ul lui Franklin D. Roosevelt, un pachet de intervenții de stat menite să repornească motorul economic.
Dar nu a fost doar un set de măsuri temporare. A fost construit un nou „calculator economic”: statul a devenit jucător activ, capitalul a fost constrâns să rămână în țară, productivitatea a crescut, iar salariile mari au permis statului să creeze un sistem de protecție socială.
Această eră a produs și o politică bipartizană centristă, în care republicanii și democrații se diferențiau greu. Însă ideea dominantă - ocuparea deplină a forței de muncă - avea o problemă: în timp, cererea de salarii mai mari a depășit capacitatea firmelor de a le plăti. La mijlocul anilor ’70, profitabilitatea scădea, iar inflația creștea.
Neoliberalismul: un nou software, un altfel de capitalism
A urmat un alt restart: Reaganismul anilor ’80. A fost momentul în care ideea dominantă a devenit stabilitatea prețurilor, nu ocuparea forței de muncă. Piețele au fost dereglementate, forța sindicatelor redusă, iar capitalul a devenit extrem de mobil, sprijinit de bănci centrale independente.
Această eră, numită ulterior „neoliberalism”, a coincis cu globalizarea accelerată. Profiturile au revenit, dar pe fondul delocalizării masive a producției, stagnării salariilor în SUA și adâncirii inegalităților.
Acest model părea să funcționeze, dar asta a fost până la criza financiară din 2008. Atunci, soluțiile financiare ale neoliberalismului s-au dovedit vulnerabile: creditul ieftin a dus la datorii colosale. Sistemul a fost salvat de stat, dar costurile au fost suportate de cei mai vulnerabili.
Trump, Brexit și începutul următorului reboot
Semnele unei profunde nemulțumiri publice au început să apară în 2016: mai întâi cu votul pentru Brexit, apoi cu ascensiunea lui Donald Trump în SUA.
Trump a acționat ca un catalizator pentru următorul reboot. Preluarea ostilă a Partidului Republican s-a bazat pe o coaliție electorală tot mai muncitorească, alimentată de o politică populistă a resentimentului.
Animozitatea sa față de China poate părea lipsită de fundament analitic, dar prin faptul că a exprimat ideea că muncitorii americani au fost perdanți în epoca neoliberală, a dat glas unui resentiment autentic.
Primul său mandat, haotic, a făcut progrese limitate în forțarea unui nou restart, dar un al doilea mandat ar putea pune capăt soluției temporare oferite de administrația Biden: menținerea sistemului neoliberal printr-o reindustrializare limitată, în domenii precum energia regenerabilă.
Legea pentru Reducerea Inflației (IRA) a fost o reinventare importantă a politicii industriale, cum nu se mai văzuse de zeci de ani în afara contextului de securitate națională, dar Trump o abandonează.
În schimb, a ales tarifele vamale ca unic instrument de aducere a industriei înapoi în țară. În măsura în care abordarea sa are o coerență, obiectivul economic este să sprijine lucrătorii autohtoni prin reindustrializarea carbon-intensivă, excluderea imigranților din forța de muncă și încurajarea femeilor să aibă mai mulți copii și să redevină casnice.
Nu e o construcție a unui sistem nou, ci un amestec de retrofitting al unor sisteme vechi - o formă de „modernizare regresivă”.
Idealul economic MAGA se inspiră din anii ’50, cu expansiunea locurilor de muncă manufacturiere pentru bărbați, și din anii ’40, când femeile au fost scoase din câmpul muncii după război și trimise înapoi acasă, iar imigrația era sever restricționată. Această relansare a forței de muncă autohtone e combinată cu o politică externă de tip mercantilist din secolul XIX, bazată pe „sfere de influență”.
Acest amestec de impulsuri istorice reflectă natura incoerentă a Trumponomics. Nu se întrevede o nouă ordine economică, pentru că ideea dominantă este încă disputată.
Mișcarea conservatoare națională, care încearcă să rebranduiască Partidul Republican ca partid al muncitorilor, are o viziune, dar și alte forțe vor să influențeze acest moment.
Aripa „Iluminismului Întunecat” din sectorul tech joacă și ea un rol. Supraexpusă în AI și dornică să atragă fonduri guvernamentale destinate universităților de elită, miliardarii din Silicon Valley visează o economie nu a întoarcerii la gloria industriei grele, ci una postumană, bazată pe automatizare și explorarea spațiului.
Problema este că nu putem nici să ne întoarcem în trecut, nici să sărim direct în viitor, putem trăi doar în prezent.
Restartul populist de dreapta va eșua pentru că tarifele vamale pot stimula o anumită reindustrializare, dar roboții vor fi principalii producători, nu muncitorii de pe liniile de asamblare. Și nimic nu sugerează că majoritatea femeilor își doresc să revină la rolul de casnică.
Update-ul tehnofuturist nu oferă nimic maselor, ci doar unei elite tehnologice care investește în el.
Tehnocrați, populiști și... viitorul care nu vine
Așadar, părem blocați. Și tocmai de aceea acest moment e atât de confuz. Upgrade-ul de sistem este în așteptare: dreapta propune o modernizare regresivă, dar stânga încă nu și-a ales clar drumul.
The Atlantic descrie trei opțiuni posibile:
- Menținerea status quo-ului, așteptând autodistrugerea trumpismului. Este calea preferată de actuala conducere democrată, dar riscantă, dacă America nu revine la normalitatea pre-MAGA.
- Populismul progresist, promovat de Alexandria Ocasio-Cortez și Bernie Sanders, care caută să creeze o coaliție anti-oligarhică. Încă e neclar dacă poate atrage tinerii dezamăgiți de sistem.
- Agenda abundenței, propusă de Ezra Klein și Derek Thompson, care vizează un nou model de creștere economică bazat pe reglementare redusă, dar cu scopuri progresiste. Este însă criticată pentru lipsa unei confruntări reale cu puterea corporațiilor.
O șansă reală pentru o nouă ordine economică
Oricât de incoerentă pare viziunea lui Trump, ea are o idee dominantă: protejarea muncitorului nativ prin reindustrializare și închidere față de lume. Stânga nu are încă un echivalent convingător.
Cea mai promițătoare direcție ar putea fi o fuziune între populismul AOC/Bernie și o versiune mai politică, mai puțin tehnocratică a „abundenței”.
Indiferent dacă un astfel de proiect se va materializa, trebuie să acceptăm că o transformare este deja în curs. O nouă ordine economică prinde contur, ceea ce înseamnă că încă poate fi modelată.
Dar timpul se scurge. Oricât de incoerentă ar fi modernizarea regresivă, ea poate câștiga, dacă nu oferim o altă idee dominantă despre ce este economia și pentru cine trebuie să funcționeze.
Ideile există. Avem nevoie doar de politicieni suficient de curajoși să le pună în practică, conchide analiza The Atlantic.