David Popovici a reușit să obțină a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de natație Under 23, din Slovacia, în proba regină de 100 de metri liber, bifând și un record european important, al doilea cel mai bun din istoria probei.
Pornit de pe cel mai bun culoar – ulterior obținerii celui mai bun timp din seriile semifinale, un fabulos 47,37 secunde, al doilea cel mai bun timp al anului pentru român – Popovici a dominat și în marea finală.
Popovici a întors primul la 50 de metri, cu 22,71, apoi a dominat clar ultima lungime de bazin și a terminat cursa cu record european – 46,71, al doilea cel mai bun din istoria probei. Sub el s-au clasat croații Hrubar si Dragoja, cu argint și bronz.
David Popovici a scos cel mai bun timp al anului (46,71), depășindu-l pe Jack Alexy (SUA), care înotase 46,99 la Campionatele Naționale din martie.
Patrick Dinu, cu 48,87, s-a clasat pe locul 7 în finala de 100 de metri liber.
După cursă, David Popovici a făcut un gest pe care nu îl mai făcuse de multă vreme. Campionul român a făcut plecăciuni în fața publicului, așa cum obișnuia să facă și la începutul carierei sale.
Ulterior, a postat un mesaj pe Facebook. „Limitele sunt făcute să fie depăşite. #46.71”, a scris multiplul campion.
Trebuie spus că David Popovici și-a încheiat testul de la Samorin cu proba de 100 de metri liber pe care n-a mai înotat-o complet de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Medaliat cu bronz acum aproape un an la întrecerea din capitala Franței, românul a înotat doar în serii la Campionatele Naționale din luna aprilie, reușind un timp foarte bun, 47,30. El nu va mai participa în proba de ștafetă la 4x100 metri liber.