Un incendiu a cuprins, marţi seară, cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa, pompierii din Cluj intervenind pentru protecţia rezervorului de combustibil.
Arderea este favorizată de vântul puternic de la munte.
”Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin în aceste momente pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor din cadrul Detaşamentului Huedin şi al Detaşamentului 2 Cluj-Napoca”, a anunţat, marţi seară, ISU Cluj.
Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa a acţionat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei şi a staţiei meteo, precum şi pentru evacuarea bunurilor din cabană.
”Din nefericire, în momentul sosirii pompierilor cabana şi anexa acesteia erau cuprinse în totalitate de flăcări. Extinderea arderii a fost favorizată de vântul puternic care se manifesta la cota 1800. În prezent se acţionează pentru protecţia rezervorului de combustibil şi a altor elemente din vecinătăţi, astfel încât să se limiteze extinderea focarelor incendiului”, a adăgat sursa citată.
Potrivit ISU, nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale.