Absența lui Cătălin Cîrjan de la naționala de tineret în perspectiva EURO U21 a surprins multă lume.
Mijlocașul dinamovist a fost unul dintre cei mai buni jucători din campionat în ultimul sezon, dar Daniel Pancu l-a scos din lot.
Conform ProSport, Pancu a fost nemulțumit de atitudinea jucătorului și de faptul că dispărea des din joc.
„Pancu a crezut în calitățile lui Cîrjan tot timpul, dovadă și faptul că l-a convocat la lot încă din toamna lui 2023, când au început preliminariile, iar băiatul nu juca aproape deloc la Rapid. Când a trecut la Dinamo și a căpătat minute și ritm, cu evoluții bune, a fost chemat iar. Însă la lot era parcă alt jucător, acesta e adevărul! Fără disciplină tactică, fugea parcă de joc, prins cel mai adesea în spatele adversarului… Pancu l-a băgat jumătate de oră pe final cu Muntenegru, la 1-0, și n-a adus nimic pe teren. Apoi, la singurul meci în care Cîrjan a fost titular în preliminarii, s-a terminat 0-2 în Finlanda. L-a scos după 55 de minute, dezolant!”, au povestit surse de la naționala de tineret pentru ProSport.
De asemenea, Pancu i-a reproșat lui Cîrjan și faptul că se purta ca un star.
"La acțiunea din martie, Cîrjan a venit parcă pe cai mari, forma de la Dinamo zici că îl făcuse automat titular la națională! După ce că nu arătase nimic în preliminarii, acum avea o atitudine… credeai că face o favoare că joacă, nu că e de fapt pe muchie, să fie sau nu selecționat la EURO! Pancu ne-a transmis că e șocant cât de lungi sunt perioadele din meciuri în care Cîrjan efectiv dispare. La Dinamo, unde l-a analizat atent. După un dribling reușit sau o pasă de excepție, minute în șir nu mai zici că e pe teren. Chestie de mentalitate, intră într-o zonă de mulțumire și gata! N-ai cum la EURO așa, e intensitate totală aproape minut de minut, cu adversari de calibru, cum să faci o fentă și apoi să jucăm în zece oameni, minute în șir, până mai ai tu chef să te implici", a completat sursa.
Ulterior, Pancu a descoperit niște cifre care i s-au părut șocante:
- Cîrjan în top 5 mijlocași din Superliga la posesie pierdută: de 17 ori la 90 de minute, în medie!
- Doar 44% dueluri directe câștigate de Cîrjan, locul 71 din 96 de mijlocași ai Superligii!
- Cîrjan, în top 15 mijlocași din Superliga la pase greșite în medie: minimum 10 pe meci!