Megan Mobbs, fiica emisarului special al președintelui Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a comentat atacurile masive lansate de Rusia asupra mai multor orașe ucrainene în noaptea de 5 spre 6 iunie.
Pe platforma X (fostă Twitter), Mobbs a scris că are „un sentiment ciudat că rușii nu vor pace”.
Potrivit autorităților ucrainene, Rusia a lansat un atac complex asupra capitalei Kiev și a altor orașe, vizând infrastructura civilă, clădiri rezidențiale, autoturisme și linii de metrou, scrie Ukrainska Pravda.
Fragmentele rachetelor interceptate au provocat distrugeri semnificative, soldându-se cu patru morți și 20 de răniți, doar la Kiev.
Mobbs a reacționat pe rețelele sociale în toiul nopții, scriind: „Rusia vrea să vă facă să credeți că lovește în replică, dar atacurile precise ale Ucrainei au venit ca răspuns la agresiunile rusești constante asupra civililor și doar după ce Putin a refuzat un armistițiu. El vrea doar mai mult război și toată Ucraina.”
Mesaj direct către tatăl ei
Într-o postare ulterioară, Megan Mobbs s-a adresat direct tatălui său: „Noapte zgomotoasă la Kiev, tată!” Apoi, a adăugat, cu ironie amară: „Poate sunt exploziile și focurile de armă din miez de noapte, dar am un sentiment ciudat că rușii nu vor pace.”
Deși mesajele par scrise din capitala Ucrainei, nu este clar dacă Mobbs se afla efectiv la Kiev în momentul atacului. Totuși, la 1 iunie, ea preciza că se afla în Odesa, un alt oraș ucrainean aflat frecvent sub amenințarea rachetelor rusești.
Declarațiile premergătoare ale lui Kellogg și Trump
Comentariile lui Mobbs vin la scurt timp după o declarație a tatălui său, Keith Kellogg, în care sugera că un recent atac ucrainean asupra unor avioane rusești ar putea deveni un moment de cotitură spre pace.
La rândul său, președintele Donald Trump a discutat telefonic cu Vladimir Putin despre acest atac, liderul rus avertizând că „va trebui să răspundă”.