Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, în prima sa conferință de presă de la Cotroceni, că formarea noului guvern trebuie să pornească de la actuala configurație parlamentară, excluzând varianta alegerilor anticipate sau a unor experimente politice.
În contextul crizei economice și a necesității reducerii deficitului bugetar, șeful statului a subliniat că este nevoie de măsuri rapide și de asumare clară din partea partidelor parlamentare.
„Nu ne permitem experimente, nu ne permitem alegeri anticipate. Trebuie să lucrăm cu Parlamentul aşa cum a fost votat de români”, a spus Nicușor Dan.
Nu s-a discutat numele viitorului premier
Întrebat despre posibilitatea desemnării unui premier tehnocrat sau a unei rotații a premierilor, președintele a confirmat că aceste scenarii au fost discutate și că niciuna dintre variante nu este exclusă în acest moment.
„Vă confirm că aceste discuţii au avut loc. În momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variante”, a declarat el.
Potrivit președintelui, nu s-a discutat încă despre numele viitorului premier, deși au fost analizate mai multe scenarii. Prioritatea este finalizarea unui acord de guvernare și a unui program clar.
„Nu s-a discutat de persoane până în acest moment. Bineînţeles că au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără ca persoane să fie nominalizate. Aşteptăm un acord de program şi imediat o să discutăm şi de nume”, a explicat președintele.
Schiţa programului de guvernare va fi gata luni
Nicușor Dan a anunțat că de marți au început grupuri tehnice de lucru pentru elaborarea programului de guvernare, cu participarea reprezentanților fiecărui partid, în funcție de domeniile ministeriale. Prima schiță a programului de guvernare ar urma să fie finalizată luni.
„Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare și de aici să înceapă discuția pe acordul de guvernare”, a precizat șeful statului.
Președintele a salutat participarea tuturor partidelor parlamentare – PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților – la acest proces, subliniind că până acum discuțiile s-au concentrat exclusiv pe conținutul programului și nu pe funcții sau persoane.
Referitor la măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, președintele a menționat că toate partidele au fost de acord că „nu mai merge cum a mers” și că este nevoie de restructurări majore în aparatul de stat, inclusiv tăieri de sinecuri, reducerea indemnizațiilor și comasarea instituțiilor.
„Trebuie să facem acele restructurări ale aparatului de stat care sunt normale, să reducem indemnizaţiile oamenilor din consiliile de administraţie şi să comasăm instituţii. Problema este că avem nevoie de cel puţin şase luni pentru ca multe din lucrurile astea să fie realizate”, a spus Nicușor Dan.
30 iunie - termen limită
El a adăugat că, până la 30 iunie, va fi prezentat un pachet de măsuri, inclusiv acte normative, pentru a demonstra seriozitatea Guvernului în fața investitorilor și a Comisiei Europene.
„Ce vrem noi să facem este ca până la 30 iunie să venim cu un set de măsuri, inclusiv un pachet de acte normative, care să dea garanția mediului financiar că suntem serioși și că reducem deficitul. Apoi, Guvernul care va fi format să vină cu ajustări ale aparatului de stat care să fie aplicate de la 1 ianuarie 2026”, a declarat președintele.
Creşte TVA?
În privința creșterii TVA, Nicușor Dan a reiterat că, din punctul său de vedere, discuțiile privind măsurile fiscale pornesc de la premisa că TVA nu trebuie majorată, așa cum a promis și în campania electorală.
„Îmi menţin faptul că, în ce mă priveşte, toate discuţiile pornesc de la ideea că TVA nu trebuie să crească”, a spus el.
Președintele a încheiat prin a sublinia că joi urmează să fie finalizată o listă de măsuri cu impact bugetar, pe baza căreia va fi luată o decizie politică. Deocamdată, nu s-a ajuns la un consens pe niciuna dintre propuneri.
B.B.